8 morți, confirmați în urma prăbușirii bombardierului B-52 la o bază aeriană din California. Nimeni nu ar fi putut supraviețui, spune un oficial

8 morți, confirmați în urma prăbușirii bombardierului B-52 la o bază aeriană din California. Nimeni nu ar fi putut supraviețui, spune un oficial

Imaginile au arătat că nu a mai rămas practic nimic din aeronava care s-a prăbușit în jurul orei 11:20, în timpul unei misiuni de testare de rutină la Baza Aeriană Edwards, situată la nord de Los Angeles. Fum negru se ridica deasupra unei întinderi vaste de deșert carbonizat, în apropierea pistei bazei, în timp ce vehiculele de urgență se aflau în apropiere, potrivit Associated Press. 

Printre cei aflați la bordul avionului B-52 se aflau contractori guvernamentali și militari în uniformă. Producătorul de avioane Boeing a confirmat, luni seara, că doi dintre angajații săi se aflau la bord.

După analizarea imaginilor accidentului, s-a stabilit că nimeni nu ar fi putut supraviețui, a declarat colonelul James Hayes, comandantul adjunct al escadrilei de testare 412 de la Edwards, într-o conferință de presă.

Am pierdut opt americani minunați”, a declarat Hayes, adăugând că oficialii lucrează pentru a-și anunța familiile.

Nu a fost clar imediat ce a cauzat accidentul, iar finalizarea anchetei ar putea dura până la șase luni, potrivit comandantului adjunct. Cu toate acestea, aeronava era implicată în programul de modernizare a radarului.

Boeing a trimis o aeronavă de testare

În 2025, Boeing a trimis un B-52 la baza Edwards, echipat cu un sistem radar nou și modernizat. O echipă de testare urma să efectueze teste la sol, dar și în aer, cu acest avion, pe parcursul anului 2026, pentru a lua o decizie legată de producție, potrivit unui comunicat publicat, în 2025, de Forțele Aeriene.

Sistemul modern de radar Active Electronically Scanned Array (AESA) a înlocuit radarul învechit al aeronavei pentru a spori eficiența. Cu toate acestea, nu este clar dacă aeronava trimisă spre testare în 2025 este aceeași aeronavă care s-a prăbușit în la baza Edwards.

Boeing B-52 Stratofortress este un bombardier cu rază lungă de acțiune care a intrat în serviciu în 1955. Proiectat pentru a transporta atât arme convenționale, cât și nucleare, acesta a fost utilizat în conflicte în care a fost implicată armata SUA, de la Vietnam până în Iran.