Comisia Europeană și OCDE prezintă „Cadrul de alfabetizare în domeniul IA”, un ghid pentru predarea inteligenței artificiale în școli

Comisia Europeană și OCDE prezintă „Cadrul de alfabetizare în domeniul IA”, un ghid pentru predarea inteligenței artificiale în școli

Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au prezentat joi un nou „Cadru de alfabetizare în domeniul IA”, destinat învățământului primar și secundar.

Potrivit unui comunicat de presă, scopul acestui proiect este de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă și să folosească inteligența artificială în mod responsabil și etic.

Cadrul le oferă profesorilor, liderilor din sectorul educațional și factorilor de decizie politică din domeniul educației o bază comună privind competențele de care au nevoie elevii pentru a înțelege tehnologiile bazate pe inteligență artificială.

Totodată, acesta include recomandări și exemple de activități care pot fi aplicate la clasă. Ghidul este structurat în jurul a patru domenii principale: interacțiunea cu IA, crearea cu IA, gestionarea cu IA și modelarea cu IA.

Potrivit Comisiei Europene, inițiativa susține obiectivul Uniunii Europene de a oferi o educație digitală modernă, incluzivă și pregătită pentru provocările viitorului.

De asemenea, viitorul pachet privind educația, care va fi prezentat în acest an în cadrul uniunii competențelor, va contribui la adaptarea sistemelor de învățământ la transformările digitale și legată de inteligența artificială.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul CodeAI și al unor experți internaționali.

„Alfabetizarea în domeniul IA este o competență fundamentală pentru tinerii noștri. Înțelegerea și utilizarea responsabilă a IA sunt esențiale pentru competitivitatea Europei, precum și pentru protejarea democrației și a coeziunii noastre sociale, iar acestea încep în sălile noastre de clasă. Odată cu lansarea acestui cadru, facem un pas important pentru a sprijini alfabetizarea în domeniul IA în întreaga Europă.”, a declarat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.