Eugen Tomac rupe tăcerea despre poza cu Nicușor Dan și Pahonțu: „Nu s-a negociat nimic politic”

Potrivit lui Tomac, discuția a avut loc în marja Consiliului European, într-o pauză între întâlniri oficiale, și a fost axată strict pe subiecte ce țin de agenda europeană și de prioritățile Consiliului.
El a explicat într-o intervenție la Antena 3 CNN că prezența unor europarlamentari, precum Rareș Bogdan sau Victor Negrescu, a fost determinată de întâlnirile anterioare și ulterioare ale președintelui cu lideri ai grupurilor politice europene.
„Nu a existat nicio discuție despre formarea Guvernului sau despre negocieri politice interne. Timpul a fost foarte scurt și dedicat exclusiv temelor europene”, a afirmat Tomac, subliniind că fotografia a fost realizată într-un spațiu public, fără a fi vorba despre o reuniune oficială sau conspirativă.
În ceea ce privește situația politică de la București, Tomac a arătat că președintele a transmis liderilor europeni că România își va menține direcția pro-europeană, iar mandatul acordat premierului desemnat este acela de a obține susținere parlamentară pentru guvernul propus.
Fostul premier desemnat a evitat să comenteze scenariile politice interne, inclusiv ipoteza unui guvern susținut de AUR, precizând că decizia finală aparține Parlamentului.
