Hotărârile judecătorești trebuie să conțină susținerile pe scurt ale părților. CCR dă dreptate Avocatului Poporului

Hotărârile judecătorești trebuie să conțină susținerile pe scurt ale părților. CCR dă dreptate Avocatului Poporului

Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că Legea pentru modificarea art.425 alin.(1) lit.b) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat că eliminarea din cuprinsul art.425 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă a părții care prevede că în considerentele hotărârii judecătorești se menționează și susținerile pe scurt ale părților creează un dezechilibru în transparența actului de justiție, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.21 alin.(3) din Constituție.

Prin Legea criticată urma să fie eliminată din cuprinsul art.425 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă partea care prevede că în considerentele hotărârii judecătorești se menționează și susținerile pe scurt ale părților.

Or, structura hotărârii judecătorești constituie premisa motivării și pronunțării acesteia și reprezintă o garanție a statului de drept și a dreptului la un proces echitabil, precum și a transparenței actului de justiție.

Susținerile pe scurt ale părților reprezintă rezumatul cererilor, apărărilor, excepțiilor și argumentelor invocate în proces, astfel încât instanța să arate clar care au fost pozițiile acestora înainte de a trece la analiza lor în considerente. Consemnarea pe scurt a acestora permite controlul cadrului procesual, evidențiază limitele învestirii instanței, facilitează înțelegerea raționamentului din considerente și confirmă respectarea principiului contradictorialității.

Transparența actului de justiție reflectă derularea întregului proces și contribuie la consolidarea încrederii în sistemul judiciar, întrucât permit verificarea obiectivității și legalității procedurilor judiciare. Astfel, transparența nu este doar o cerință procedurală, ci o garanție fundamentală pentru legitimitatea și credibilitatea justiției în societate.

Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, hotărârea judecătorească trebuie să evidențieze toate elementele pe care judecătorul le-a examinat în vederea pronunțării soluției, astfel încât părțile să vadă că justiția a fost înfăptuită în mod transparent, imparțial și corect.

Hotărârea judecătorească trebuie să reflecte silogismul juridic printr-o structură coerentă și simetrică între cererile părților, situația de fapt și de drept, considerente și dispozitiv. Calitatea justiției nu depinde doar de rapiditate, ci de aplicarea corectă și transparentă a dreptului, astfel încât justiția să fie nu doar realizată, ci și vizibilă. Transparența actului de justiție, inclusiv sub aspectul redării susținerilor părților, este o garanție a dreptului la un proces echitabil.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.