Columbia: candidatul progresist Iván Cepeda își recunoaște înfrângerea în alegeri / Conservatorul susținut de Trump devine președinte

Columbia: candidatul progresist Iván Cepeda își recunoaște înfrângerea în alegeri / Conservatorul susținut de Trump devine președinte

Candidatul progresist Iván Cepeda și-a recunoscut miercuri înfrângerea în alegerile prezidențiale din Columbia, după ce rezultatele oficiale l-au indicat drept câștigător pe conservatorul Abelardo de la Espriella, un om de afaceri și avocat aflat la prima candidatură pentru o funcție publică și susținut de președintele american Donald Trump, potrivit AP.

Potrivit rezultatelor publicate de autoritățile electorale, de la Espriella a obținut victoria cu un avans de aproximativ un punct procentual, echivalentul a aproape 251.000 de voturi.

„Ne asumăm cu seninătate, responsabilitate și hotărâre rolul pe care îl cer aceste circumstanțe. Vom exercita o opoziție democratică, vigilentă și constructivă”, a declarat Cepeda într-un discurs adresat națiunii.

Candidatul progresist și-a acceptat înfrângerea

Recunoașterea rezultatului vine după ce, imediat după scrutinul de duminică, atât Cepeda, cât și președintele în exercițiu, Gustavo Petro, au contestat rezultatele preliminare și au cerut renumărarea voturilor.

După finalizarea procesului electoral, candidatul progresist a acceptat înfrângerea și a anunțat că va ocupa locul din Senat rezervat candidatului clasat pe poziția a doua în alegerile prezidențiale.

Victoria lui Abelardo de la Espriella este interpretată ca un vot de sancțiune la adresa administrației lui Gustavo Petro.

„El Tigre”

În campanie, Cepeda promisese să continue politicile actualului președinte, inclusiv controversatul program „Pacea totală”, care urmărea negocierea simultană cu mai multe grupări armate, dar care nu a reușit să reducă semnificativ violențele din țară.

În vârstă de 47 de ani, de la Espriella își va începe mandatul de patru ani pe 7 august.

Supranumit „Tigrul”, acesta deține dublă cetățenie, columbiană și americană, este membru al Partidului Republican din SUA și un susținător declarat al lui Donald Trump.

Noul președinte ales și-a construit campania pe promisiunea unei politici de toleranță zero față de criminalitate.

El a anunțat că intenționează să adopte măsuri inspirate de modelul aplicat în El Salvador de președintele Nayib Bukele, inclusiv construirea unor penitenciare de mari dimensiuni pentru membrii grupărilor infracționale.

Ce-și dorește „El Tigre”

De asemenea, a declarat că dorește ca Columbia să adere la inițiativa „Shield of the Americas” („Scutul Americilor”), promovată de Donald Trump pentru combaterea organizațiilor criminale din America Latină.

Într-un comunicat transmis după recunoașterea înfrângerii de către Cepeda, echipa lui de la Espriella a afirmat că noul președinte va urmări „unitatea națională” și va garanta dreptul la opoziție politică și la proteste pașnice, cu respectarea Constituției și a instituțiilor democratice.

„Jumătate din Columbia”

Turul al doilea al alegerilor a înregistrat o participare record, cu peste 26 de milioane de votanți. Peste 426.000 de alegători au ales opțiunea de protest de pe buletinul de vot, destinată celor care nu susțin niciunul dintre candidați, iar aproximativ 29.000 au votat cu buletine albe.

În discursul său, Iván Cepeda a promis că va rămâne o voce importantă a opoziției.

„Astăzi reprezentăm jumătate din Columbia. Suntem o parte fundamentală a națiunii și o forță politică, socială și culturală prezentă în fiecare colț al țării”, a declarat acesta.