România învinge Brazilia la Campionatul Mondial U20 de handbal feminin și avansează în faza următoare

România învinge Brazilia la Campionatul Mondial U20 de handbal feminin și avansează în faza următoare

Tricolorele au condus la pauză cu 16-14 și au avut un avantaj de patru goluri în partea secundă. Însă, în ultimul sfert de oră al meciului, Brazilia a revenit, preluând conducerea chiar și la două lungimi. România U20 a încheiat cu un parțial de 6-2 în ultimele opt minute, reușind să se impună cu 30-28.

Cea mai bună marcatoare a selecționatei României a fost Teodora-Lavinia Damian, cu 10 reușite din 12 aruncări. Anamaria Șerban, Alexia-Maria Niță și Sara Trușcă au încheiat cu câte 4 goluri fiecare.

Din punct de vedere statistic, România a avut o eficiență generală a aruncărilor de 59%. Tricolorele au excelat la contraatac, unde au marcat de șase ori, comparativ cu doar două goluri ale adversarelor.

De asemenea, echipa tricoloră a transformat toate cele șase aruncări de la 7 metri de care a beneficiat.

Victoria cu Brazilia califică România în faza principală a competiției, după ce miercuri se impusese și în duelul cu selecționata Canadei.

În ultimul meci din grupă, echipa tricoloră va evolua sâmbătă, de la ora 13:30, împotriva Germaniei, lider al clasamentului în Grupa C de la Mondialul U20. Germania a învins joi Brazilia cu 39-22, iar vineri a trecut cu 46-11 de Canada.