Tudor Chirilă, atac dur la Nicușor Dan: „Sistemul este șeful dumneavoastră”

Tudor Chirilă, atac dur la Nicușor Dan: „Sistemul este șeful dumneavoastră”

„Nicușor Dan, nu sunteți șeful sistemului, sistemul este șeful dumneavoastră. Deci aveți toate motivele să vă luptați. Că nu aveți putere, pricepere sau voință, asta este problema celor care v-au votat și care au constatat cum mandatul pe care vi l-au acordat este revocat unilateral”, a scris Chirilă.

Declarația lui Tudor Chirilă vine după ce Nicușor Dan a fost întrebat, luni, despre acuzațiile potrivit cărora, odată ajuns la Palatul Cotroceni, ar fi trecut „de partea sistemului”. Președintele a respins ideea și a invocat parcursul său public din ultimele două decenii.

„În primul rând, cred că 20 de ani de luptă cu sistemul, cred că asta e o certitudine. Acum, nu poți să te lupți cu sistemul când ești șeful sistemului”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a susținut că miza actuală nu este o confruntare declarativă cu instituțiile, ci reformarea lor fără destabilizarea țării. „Întrebarea este cum putem să reformăm sistemul fără ca să ducem țara asta în anarhie. Asta este misiunea pe care mi-am asumat-o”, a spus președintele.

Nicușor Dan a folosit și o comparație pentru a explica diferența dintre discursul politic și acțiunea efectivă. „Între un câine care latră și un câine care mușcă, eu prefer un câine care mușcă”, a afirmat el, adăugând că preferă să aibă „instrumente pentru a reforma cu adevărat sistemul”, în locul unor simple declarații despre reformă.

Tudor Chirilă, atacuri constante la Nicușor Dan

Mesajul vine pe fondul unei deteriorări vizibile a relației dintre artist și președinte. Tudor Chirilă, care a susținut în trecut candidatura lui Nicușor Dan, a devenit în ultimele luni unul dintre cei mai vocali critici ai acestuia, reproșându-i abandonarea promisiunilor legate de reformă, independența justiției și ruperea de vechile practici politice.

Într-un mesaj anterior, Chirilă îl criticase deja pe președinte pentru nominalizarea lui Veștea, susținând că decizia ar confirma apropierea de grupuri politice și de interese pe care electoratul reformist spera să le vadă marginalizate. Artistul l-a acuzat pe Nicușor Dan că ar fi contribuit la îndepărtarea lui Ilie Bolojan și că ar fi trădat așteptările celor care l-au votat.

În aprilie, artistul l-a acuzat pe Nicușor Dan de „trădare” în legătură cu numirile la șefia marilor parchete, susținând că președintele ar fi ignorat avize negative, opinii ale unor profesioniști din justiție și semnalele venite din partea presei de investigație.

De asemenea, în martie, Chirilă îi reproșa șefului statului lipsa unor numiri la conducerea SRI și SIE, dar și absența unei reacții mai ferme în cazul atacurilor la adresa jurnalistei Emilia Șercan. În acel mesaj, artistul vorbea despre riscul ca președintele să devină „obedient” în raport cu structuri de putere pe care ar fi trebuit să le confrunte.