John Bolotn, un fost consilier al președintelui Trump a pledat vinovat într-un caz de gestionare greșită a unor documente clasificate

John Bolton a recunoscut vineri, în fața instanței, că a păstrat ilegal informații clasificate, pledând vinovat pentru un capăt de acuzare, notează Associated Press.
Fostul oficial fusese inculpat în octombrie anul trecut pentru 18 capete de acuzare privind păstrarea sau divulgarea de informații clasificate.
Acuzațiile vizează inclusiv notițe personale, asemănătoare unui jurnal, pe care le-a distribuit unor membri ai familiei în perioada în care redacta un volum de memorii despre activitatea sa în administrația americană.
Ancheta împotriva lui Bolton a început înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025, iar în luna august, procurorii au efectuat percheziții la locuința sa din Maryland și la biroul său din Washington.
Sentința urmează să fie pronunțată pe 28 octombrie de o instanță federală din Greenbelt, statul Maryland. Înțelegerea încheiată cu procurorii prevede recomandarea unei limite maxime de cinci ani de închisoare pentru pedeapsă, însă judecătorul nu este obligat să respecte această recomandare.
De asemenea, Bolton își poate retrage pledoaria de vinovăție dacă instanța decide o pedeapsă mai mare sau o amendă care depășește 2.25 milioane de dolari.
Donald Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Bolton, pe care l-a descris drept un „instigator la război” și „un om rău”.
