Eduard Novak critică decizia autorităților de la Cluj privind sportivii ruși: „Riscă să creeze un precedent negativ pentru sportul românesc pe plan internațional”

„Refuzul participării sportivilor ruși la Cupa Mondială de Gimnastică de la Cluj riscă să creeze un precedent negativ pentru sportul românesc pe plan internațional. Indiferent de sensibilitatea și poziționarea politică a României în contextul acestui conflict, atunci când o federație internațională și Comitetul Internațional Olimpic permit participarea unor sportivi în condițiile stabilite de regulamentele lor, țara organizatoare are obligația de a respecta aceste reguli”, a scris Eduard Novak, vineri, pe Facebook.
Novak: Sportul internațional funcționează pe baza unor reguli comune
Fostul ministru susține că România, în calitate de organizator, trebuie să respecte regulamentele federațiilor internaționale, dacă sportivii sunt eligibili potrivit acestora.
„Dacă România, în calitate de organizator, refuză participarea unor sportivi eligibili conform regulamentelor internaționale, acest lucru poate fi interpretat ca o încălcare a obligațiilor asumate față de federațiile internaționale și poate afecta credibilitatea noastră ca organizator de competiții majore”, a subliniat Novak.
Eduard Novak mai spune că opțiunile politice ale unui stat nu ar trebui să ducă la nerespectarea regulamentelor sportive internaționale.
„Sportul internațional funcționează pe baza unor reguli comune. Oricare ar fi opțiunile politice ale unui stat, dacă își dorește să rămână un partener respectat în circuitul competițiilor internaționale, trebuie să respecte regulamentele federațiilor internaționale pe care a acceptat să le organizeze”, a mai scris fostul ministru.
Rusia se retrage de la Cupa Mondială Challenge de gimnastică ritmică de la Cluj
Reacția vine după ce Rusia s-a retras de la Cupa Mondială Challenge de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca, după ce primarul Emil Boc a anunțat că nu va permite afișarea drapelului Rusiei și intonarea imnului rus.
Federația Rusă de Gimnastică a cerut sancționarea României, susținând că măsura contravine deciziilor Federației Internaționale de Gimnastică.
Kremlinul a reacționat, prin Dmitri Peskov, care a calificat decizia drept „scandaloasă” și „arbitrară”.
