Curtea Supremă a SUA blochează tentativa lui Donald Trump de a restrânge dreptul la cetățenie prin naștere

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins tentativa președintelui Donald Trump de a limita dreptul la cetățenie prin naștere pentru copiii imigranților aflați ilegal sau temporar pe teritoriul american, relatează BBC.
Decizia a fost adoptată cu șase voturi la trei și menține interpretarea constituțională aplicată de peste 150 de ani privind acordarea cetățeniei persoanelor născute în Statele Unite.
Hotărârea reprezintă un eșec important pentru administrația Trump, care a încercat să modifice această practică prin ordin executiv.
Curtea invocă prevederile celui de-al 14-lea Amendament
Opinia majoritară a fost redactată de președintele Curții Supreme, John Roberts. Acesta a arătat că prevederile Constituției garantează cetățenia copiilor născuți pe teritoriul american, indiferent de statutul juridic al părinților.
„Cetățenia a reprezentat atunci, la fel ca acum, dreptul de a avea drepturi și de a participa liber la comunitatea noastră politică. Autorii celui de-al 14-lea Amendament au extins această promisiune «fiecărei persoane născute liber pe acest pământ». Astăzi, ne respectăm această promisiune”, a scris John Roberts în motivarea deciziei.
Judecătorul-șef a reamintit că amendamentul a fost adoptat după Războiul Civil american pentru a clarifica statutul juridic al foștilor sclavi născuți în Statele Unite.
O nouă înfrângere pentru administrația Trump
Hotărârea reprezintă unul dintre cele mai importante eșecuri juridice suferite de Donald Trump în actualul mandat.
Curtea Supremă a respins astfel una dintre principalele promisiuni privind politica de imigrație promovate de liderul de la Casa Albă.
Decizia are și o puternică încărcătură politică. Majoritatea conservatoare din Curtea Supremă include mai mulți judecători numiți chiar de Donald Trump în timpul primului său mandat.
Cu toate acestea, instanța a refuzat să schimbe o jurisprudență veche de peste un secol și jumătate și să reinterpretze prevederile Constituției în sensul solicitat de administrație.
Casa Albă ar putea căuta alte soluții pentru limitarea imigrației
Potrivit analiștilor, decizia obligă administrația Trump să identifice alte instrumente pentru reducerea imigrației ilegale.
Una dintre variantele luate în calcul este înăsprirea măsurilor care limitează accesul migranților pe teritoriul Statelor Unite.
În acest fel, administrația urmărește să reducă numărul persoanelor care ar putea beneficia de dreptul la cetățenie prin naștere pentru copiii lor.
Hotărârea Curții Supreme este considerată una dintre cele mai importante decizii constituționale din ultimii ani și este așteptat să aibă efecte asupra politicilor americane privind imigrația și drepturile civile pentru o perioadă îndelungată.
