Avertismentul lui Garry Kasparov: „Așteptați-vă la o escaladare, nu la negocieri” din partea lui Putin

Avertismentul lui Garry Kasparov: „Așteptați-vă la o escaladare, nu la negocieri” din partea lui Putin

Într-un interviu acordat TVP World, marele șahist Garry Kasparov a subliniat că președintele rus Vladimir Putin nu are nicio intenție de a pune capăt conflictului, deoarece acest lucru i-ar pune în pericol regimul. El a sugerat că în lunile următoare, Putin ar putea testa unitatea NATO, așa cum a fost cazul incursiunilor sau prăbușirilor de drone rusești în țările vecine cu Ucraina.

„Sunt de acord că Putin se confruntă cu tot mai multe probleme, deoarece Rusia simte presiunea. Cu ce nu sunt de acord este presupunerea că acest lucru ar duce la negocieri de pace”, a spus Kasparov pentru TVP World.

Kasparov: Starea de război „se simte în aer în Rusia”

El a subliniat și faptul că nu doar economia Rusiei, ci întreaga țară se află în stare de război.

„Se simte în aer în Rusia. Și chiar dacă există unii care sunt dispuși să pună capăt conflictului, asta nu va afecta starea de spirit generală”, a explicat Kasparov.

Criticul lui Putin a precizat că rușii nu își doresc ca războiul să se încheie în mod special, ci vor să scape mai degrabă de greutățile personale, pe măsură ce criza combustibilului se agravează și sancțiunile își fac simțite efectele.

„Dar modul în care Putin abordează această nemulțumire este escaladarea conflictului. De aceea, dacă vrei să cauți scenarii realiste pentru viitor, este mai probabil să vezi o escaladare decât negocieri”, a continuat Garry Kasparov.

„Negocierile” din partea Kremlinului înseamnă capitularea Kievului

Marele șahist a mai vorbit, în interviul pentru TVP World, și despre „negocierile” invocate de Rusia pentru încheierea războiului, subliniind că acest lucru este sinonim pentru capitularea Ucrainei.

„Îi cunoaștem cererile. Încă din 2007, a fost foarte consecvent. Iar în 2021, a emis acest ultimatum: NATO să se retragă la granițele din 1997 și să lase Europa de Est, inclusiv Polonia, sub controlul Rusiei. (…) Cred că șansele ca Putin să-și încerce norocul atacând țările NATO – în primul rând țările baltice, o incursiune limitată doar pentru a testa hotărârea NATO – cred că aceste șanse cresc pe zi ce trece, deoarece Putin are nevoie disperată să schimbe narațiunea”, a spus el.

Singura soluție pentru încheierea războiului

Kasparov a reiterat faptul că singura soluție pentru încheierea războiului din Ucraina este înlăturarea regimului lui Putin.

„Am fost foarte consecvent, afirmând că singura modalitate de a pune capăt acestui război este distrugerea regimului lui Putin. [El] va continua războiul atâta timp cât va rămâne la putere. Acesta este obiectivul său”, a conchis Kasparov.