LIVE TEXT I George Simion, președinte AUR, vorbește despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Dacă până duminică, Nicușor Dan nu vine cu o propunere de premier – arată că nu respectă Constituția”

George Simion, președintele AUR: „Sorin Grindeanu ar putea grăbi a doua nominalizare de premier prin sesizarea CCR, dar este cel mai bun aliat al lui Nicușor Dan”
„Dacă domnul Nicușor Dan stă până în luna decembrie, noi stăm cu un guvern demis până în luna decembrie? În mod normal este atribuția președintelui Camerei Deputaților sau a președintelui Senatului să sesizeze Curtea Constituțională pentru conflict între puterile statului. Acum, în ciuda faptului că s-a înfoiat Sorin Grindeanu și a spus că noi îl ținem pe Bolojan acolo la Palatul Victoria, de parcă e datoria noastră să votăm un guvern din care nu facem parte. Președintele Senatului este Sorin….Mircea Abrudean. Am încurcat puțin.
Ar trebui să nu mai ocupe acea funcție din moment ce această coaliție, așa zis, pro-europeană nu mai există. În mod normal, Sorin Grindeanu ar putea sesiza Curtea Constituțională și să grăbească a doua nominalizare, de fapt a treia nominalizare, al doilea vot în Parlamentul României. Însă Sorin Grindeanu este cel mai bun prieten, cel mai bun aliat al lui Nicușor Dan. Nicuşor, pare că protejează. PSD-ul, motiv pentru care am văzut că a primit și eu o poreclă de PSDAN. Acum vom vedea ce să facem”, spune Simion.
UPDATE. George Simion, președinte AUR: „Dacă până duminică, Nicușor Dan nu vine cu o propunere de premier, arată că nu respectă Constituția”
„Un nou fapt grav pentru care Nicușor Dan trebuie suspendat, dacă până duminică, adică în două zile, Nicușor Dan nu vine cu o o propunere de premier și așteaptă, așa cum a zis Kelemen Hunor, undeva sfârșitul lunii iulie, arată că nu respectă acea carte pe care o aveți în mână, Constituția României și își permite să se joace cu termenele. Are 60 de zile de la prima nominalizare, când trebuie să dea țării un Guvern, că nu degeaba pe 5 mai, la inițiativa AUR am votat 90 de parlamentari și în total 281 de aleși ca Guvernul Bolojan să plece acasă. Avem de-a face cu un guvern demis. În mod normal, dacă domnul Bolojan avea onoare, pleca după data de 5 mai. Ăsta a fost cazul în la toți premierii demiși prin moțiune de cenzură. Domnul Bolojan se agață de scaun. Are șapte miniștri care nu mai pot semna niciun act, dar probabil ei inventând noi reguli constituționale, noi interpretări ale Constituției vor semna acte și se joacă de a Constituția. Domnul Nicușor Dan a venit până acum cu două nume care nu au fost rostite în timpul primei consultări de la Cotroceni. A făcut două nominalizări, doar una dintre ele a picat la votul parlamentarilor. (….) Odată ce un proces constituțional este demarat, nu poți să îl oprești”, declară George Simion.
Știre inițială: AUR a anunțat că demarează procedura de suspendare a Președintelui României, în vederea declanșării alegerilor anticipate și că nu va vota niciun Guvern propus al coaliției propusă de Nicușor Dan.
Care sunt motivele pentru care AUR vrea să-l suspende pe Nicușor Dan? Cum vrea să declanșeze AUR alegeri anticipate? Ce presiuni și negocieri au fost pentru ca George Simion să voteze Guvernul Veștea? De ce învestirea Guvernului Veștea a împărțit tabăra suveranistă? Ce a negociat George Simion cu PSD? George Simion – Călin Georgescu – Anca Alexandrescu – câți lideri are zona suveranistă? Este pregătit AUR să preia guvernarea? Cum poate fi deblocată criza politică? Despre toate acestea și multe altele discutăm cu George Simion, președintele AUR.
Vineri, de la ora 13.00, în exclusivitate, pe Mediafax.
