„Buy European”. UE pregătește norme pentru licitațiile publice, pentru reducerea dependenței de furnizorii străini

„Buy European”. UE pregătește norme pentru licitațiile publice, pentru reducerea dependenței de furnizorii străini

Potrivit unui document care a fost consultat de agenția Reuters, normele privind licitațiile publice nu ajung până la o cerință generală de tip „Buy European” (trad. Cumpărați produse europene), însă ar putea permite autorităților europene să excludă ofertele pentru contractele publice majore care au un conținut european mai mic de 50%.

În aceste condiții, companiile europene ar putea avea prioritate în sectoarele strategice.

Propunerea, care va avea nevoie de aprobarea celor 27 de state membre ale UE, ar îngreuna posibilitatea autorităților de a atribui contracte în mare parte pe baza costului, pentru a contracara mărfurile ieftine oferite de companiile chineze.

Normele privind achizițiile publice urmau să fie prezentate în data de 1 iulie, însă actualul calendar prevede anunțul pentru începutul lunii septembrie. Oficialii UE nu au oferit niciun motiv pentru această întârziere.

„Modul în care cumpărătorii publici cheltuiesc banii a devenit o chestiune de importanță strategică”, se menționează în proiectul consultat de Reuters.

Achizițiile publice, aproape 15% din PIB-ul UE

Achizițiile publice reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul Uniunii, adică aproximativ 2,5 trilioane de euro, pe baza PIB-ului blocului comunitar pentru 2025.

Totodată, noul regulament propus ar înlocui cele trei directive existente ale UE privind achizițiile publice, iar în aceste condiții se reduce marja de apreciere națională privind modul de aplicare a normelor.

Noile prevederi ar crea, de asemenea, și un sistem de achiziții publice digitale la nivelul UE, incluzând acreditări electronice pentru întreprinderi, precum și spații de date privind achizițiile publice la nivel național și al UE, pentru a îmbunătăți accesul transfrontalier la contracte.