Italia: Doi alpiniști români au murit după ce au căzut într-o crevasă pe masivul Gran Paradiso din Munții Alpi
Doi alpiniști români au murit în timpul unei ascensiuni pe masivul Gran Paradiso, după ce au căzut într-o crevasă, au anunțat luni salvamontiștii din regiunea Valle d’Aosta, citați de agenția ANSA.
Operațiunea de căutare a celor doi a fost demarată joi ziua în care cei doi au plecat din refugiul Victor Emanuel al II-lea pentru a urca pe munte și nu au mai putut fi contactați. Autoritățile italiene au fost anunțate de fiul unuia dintre alpiniști, după ce nu a mai reușit să ia legătura cu aceștia.
Potrivit salvatorilor, în zilele următoare au fost efectuate mai multe survoluri cu elicopterul în zona în care se presupunea că s-ar afla alpiniștii, însă fără rezultat.
Crevasa a fost localizată în cursul dimineții, iar echipele de intervenție au recuperat trupurile celor două victime de la o adâncime de aproximativ 20 de metri.
Cadavrele au fost găsite la o altitudine de aproximativ 3.700 de metri, pe traseul de coborâre de pe Gran Paradiso.
