Trump îl primește pe noul premier irakian la Casa Albă, un om de afaceri fără experiență politică
Președintele american Donald Trump îl va primi, marți, pe noul prim-ministru al Irakului, Ali al-Zaidi, la Casa Albă, potrivit AP.
Trump a susținut candidatura lui al-Zaidi
Trump l-a susținut ferm pe al-Zaidi în candidatura sa la această funcție.
Ali al-Zaidi a apărut ca un candidat consensual în Irak după luni de blocaj privind funcția de prim-ministru, în urma alegerilor parlamentare de anul trecut. Acesta este un om de afaceri fără experiență politică, potrivit sursei citate.
„Începutul unui nou capitol extraordinar între națiunile noastre”
El a fost instalat oficial ca prim-ministru desemnat în aprilie. Atunci, Trump a declarat într-o postare că acesta este „începutul unui nou capitol extraordinar între națiunile noastre – Prosperitate, Stabilitate și Succes cum nu s-a mai văzut până acum”.
Un oficial al administrației Trump a declarat, înainte de întâlnirea de la Biroul Oval, că SUA va lua decizii „în cunoștință de cauză”, pe baza eforturilor Irakului de a dezarma milițiile susținute de Iran în interiorul granițelor sale. Oficialului i s-a acordat anonimatul, pentru a discuta strategia administrației înainte de vizita lui al-Zaidi.
Renad Mansour, directorul unei inițiative irakiene, a declarat că se așteaptă ca „SUA să pună presiune semnificativă asupra lui al-Zaidi” să continue cu dezarmarea, în timpul vizitei sale la Washington.
El a adăugat că „al-Zaidi va răspunde spunând: «Dar am nevoie de sprijin. Sprijin din partea serviciilor de informații, sprijin tehnic, sprijin armat»”, arată sursa.
Ali al-Zaidi a fost președintele unei bănci
Al-Zaidi a primit susținerea lui Trump, în ciuda faptului că era președintele unei bănci. Aceasta se număra printre instituțiile financiare cărora banca centrală a Irakului le-a interzis, în 2024, să tranzacționeze cu dolari. Interzicerea a venit pe fondul presiunilor din partea SUA de a combate spălarea banilor și canalizarea fondurilor către Iran.
Delegația premierului irakian la Washington include o serie de oameni de afaceri irakieni, precum și oficiali guvernamentali.
Scopul vizitei premierului irakian la Washington
Biroul lui al-Zaidi a declarat că scopul vizitei este de a „consolida parteneriatele economice și de dezvoltare, de a atrage investiții și de a extinde rolul companiilor americane în implementarea proiectelor de infrastructură”. De asemenea, vizita are scopul de a dezvolta în continuare sectorul energetic al țării bogate în petrol, potrivit aceleiași surse.
