Lia Olguța Vasilescu, despre anticipate: Nu știu câți parlamentari au interesul să voteze

Lia Olguța Vasilescu, despre anticipate: Nu știu câți parlamentari au interesul să voteze

„Nu avem legislația pusă la punct pentru anticipate. Aceasta ar trebui să ajungă în Parlament ca să fie votată”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. 

Potrivit Liei Olguța Vasilescu, alegerile anticipate nu pot fi organizate prin legea 208 / 2015, pentru că apare problema referitoare la adoptarea anumitor unor ordonanțe de urgență care să reglementeze termenele limită pentru depunerea candidaturilor, tipărirea buletinelor de vot, organizarea secțiilor de votare, în special cele din diaspora, dar și alte proceduri electorale care nu pot fi organizate în termen de 3 luni.

Vasilescu a precizat că ordonanțele nu pot fi adoptate de un guvern interimar, iar acestea ar trebui să se întoarcă tot în Parlament.

„În Parlamentul României nu știu câți parlamentari au interesul să voteze”, a estimat Lia Olguța Vasilescu.

Întrebată dacă PSD se teme de anticipate, Vasilescu a declarat: „Noi un scor mai mic decât cel care a fost luat la ultimele alegeri nu putem să luăm niciodată”, precizând că rezultatul este influențat de organizarea în teritoriu a PSD.

„Nu ne este teamă de alegerile anticipate. Dar ce se întâmplă după? Presupunând că, hai să zicem, polul acesta de dreapta, USR, PNL, ar lua nu 25% cât are în sondaj, ar lua 35%, ar lua 40%. Cu cine se aliază, cu AUR sau cu PSD? Ambele partide au deja aprobări date la partidele lor că nu vor face niciodată alianță” a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Întrebată dacă PSD ar guverna cu AUR în cazul unor alegeri anticipate, Lia Olguța Vasilescu a declarat:

Mi-e greu să vă spun acum, pentru că atunci când intri la guvernare cu un partid ar trebui să fie un partener foarte serios în care să ai încredere, că ceea ce promite se și ține de cuvânt”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. 

Subiectul alegerilor anticipate a fost amplu dezbătut în ultima perioadă în spațiul public, pe fondul crizei politice generate de căderea guvernului Bolojan și lipsa învestirii unui nou Executiv.

Potrivit Constituției, alegerile anticipate pot fi organizate dacă Parlamentul respinge cel puțin două solicitări de învestitură și nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare.

Prima solicitare de învestitură care a fost respinsă de parlament a fost Guvernul Veștea a fost respins în Parlament pe 22 iunie, întrunind doar 189 de voturi din cele 233 necesare.