Sorin Grindeanu spune că cel mai avantajat partid în cazul anticipatelor ar fi AUR
Întrebat „pe cine ar avantaja alegerile anticipate, în primul rând”, Sorin Grindeanu a declarat:
„În acest moment, pe cei care au fost în opoziție de ceva vreme și cred că e vorba de AUR. Nu cred – apare în sondaje”, a declarat Sorin Grindeanu, corectându-se.
Potrivit unui sondaj IRES, publicat, miercuri, partidul AUR ar obține 40% din voturi dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare. PSD s-ar clasa pe locul al II-lea, cu 21% din voturi, în timp ce PNL ar strânge 17% din voturi, USR ar aduna 10%, iar UDMR ar reuși să adune 3% din voturile românilor. Rezultatele au fost date în funcție de preferințele respondenților la sondaj.
Scenariul alegerilor anticipate este intens dezbătut în spațiul public, în contextul în care nu s-a reușit încă formarea unei majorități pentru elucidarea unei soluții la actuala criză politică, generată de căderea Guvernului Bolojan, după moțiunea de cenzură depusă de AUR și PSD, alături de Pace Întâi – România.
Putem vedea un tandem PSD – AUR în cazul unor anticipate?
Deși AUR și PSD ar fi cele mai avantajate partide în cazul unor alegeri anticipate, vocile din rândul PSD precum Lia Olguța Vasilescu spun că este puțin probabil să vedem, în cazul rezultatelor unor eventuale alegeri anticipate, un tandem „PSD- AUR” la guvernare.
„Cu cine se aliază, cu AUR sau cu PSD? Ambele partide au deja aprobări date la partidele lor că nu vor face niciodată alianță”, declara, marți seară, Lia Olguța Vasilescu.
Deși un scenariu al alegerilor anticipate este discutat intens de politiceni, Sorin Grindeanu estimează că, spre final de august s-ar putea ajunge la un acord.
„Eu cred că undeva în august, pe final de august, se poate să ajunge la un acord. Mi-aș dori să se poată mai repede”, a declara Grindeanu, invocând argumentul că „și-ar dori să scape cât mai repede”, de ceea ce el a numit „politica de tip Bolojan”.
O soluție care s-a vehiculat în spațiul public propunerea lui Siegfried Mureșan ca premier. Totuși, chestiunea va trebui decisă intern de PNL. Potrivit liderului PNL de Dâmbovița, partidul ar renunța la propunere doar dacă negocierile pentru desemnarea unui nou guvern vor duce la o formă considerată viabilă.
