Ucraina anunță un nou atac asupra a două petroliere rusești din Marea Neagră

Ucraina anunță un nou atac asupra a două petroliere rusești din Marea Neagră

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU), în colaborare cu Marina Ucraineană, anunță că a atacat încă două petroliere rusești din așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, în Marea Neagră.

Potrivit Ukrinform, este vorba despre navele Louise 1 și Banda. Operațiunea a fost realizată cu ajutorul dronelor navale Mamai, a precizat SSU pe site-ul oficial.

Conform autorităților ucrainene, petrolierul Louise 1, aflat sub sancțiuni impuse de Ucraina, era folosit pentru transportul de țiței rusesc, cu încălcarea embargoului impus de statele G7 și Uniunea Europeană.

Nava transporta petrol din porturi rusești de la Marea Baltică și Marea Neagră și își dezactiva Sistemul Automat de Identificare (AIS) în timpul curselor. Numai în 2026, aceasta ar fi transportat aproape trei milioane de tone de țiței rusesc de tip Ural.

Pe de altă parte, petrolierul Banda era utilizat pentru transportul de țiței rusesc din porturile Ust-Luga, Kerci, Novorossiisk și Nahodka.

SSU susține că, în timpul operațiunii, avioanele rusești au încercat să distrugă dronele navale ucrainene folosind foc de mitralieră și bombe, însă nu s-a finalizat cu succes.

Instituția precizează că atacurile asupra navelor din „flota din umbră” fac parte dintr-o strategie prin care Ucraina încearcă să reducă veniturile Rusiei folosite pentru finanțarea războiului.

„Aceste petroliere transportă petrol rusesc încălcând sancțiunile internaționale și generează miliarde de dolari pentru bugetul statului agresor. Prin urmare, fiecare atac împotriva flotei din umbră este o lovitură directă la adresa capacității Rusiei de a-și continua agresiunea. Fiecare astfel de navă, ca parte a mașinii de război a Rusiei, este o țintă militară legitimă”, a transmis SSU.

Totodată, serviciul ucrainean mai precizat că, săptămâna trecută, o dronă navală „Sea Baby” a SBU a lovit petrolierul vizat de sancțiuni „Blue”, în zona economică exclusivă a Ucrainei din Marea Neagră.

Forțele de Sisteme fără Pilot ale Ucrainei au lovit 20 de nave rusești în Marea Neagră în noaptea de 15 iulie, mai relatează Ukrinform.