De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Dacă în Antichitate era pusă pe seama spiritelor rele sau a pedepselor divine, astăzi medicina știe că durerea este rezultatul unui proces complex în care sunt implicate nervii, creierul și chiar emoțiile, scrie The Conversation. Specialiștii spun însă că, deși explicațiile științifice au evoluat enorm, multe dintre convingerile vechi continuă să influențeze modul în care oamenii suportă sau tratează suferința.

Durerea în Antichitate: opera spiritelor sau a zeilor

Primele civilizații încercau să explice durerea prin forțe supranaturale. În Egiptul Antic, atunci când o persoană nu avea o rană vizibilă sau un os rupt, se credea că suferința era provocată de zei sau de spirite care pătrundeau în corp. Tratamentele includeau ritualuri, amulete și remedii neobișnuite. Unele răni erau tratate cu miere, iar în anumite cazuri se foloseau chiar piele de broască fiartă în ulei, una dintre cele mai vechi forme cunoscute de pansament.

În Grecia Antică, medicul Hipocrate a încercat să ofere o explicație mai apropiată de medicina modernă. El considera că bolile și durerea apar atunci când cele patru „umori” ale corpului – sângele, flegma, bila galbenă și bila neagră – își pierd echilibrul.

În Evul Mediu, suferința era văzută ca o probă de credință

Odată cu influența religiei asupra medicinei europene, durerea a căpătat și o dimensiune morală. Mănăstirile funcționau ca spitale și aveau acces la substanțe precum opiul, însă acestea nu erau întotdeauna administrate. Mulți creștini considerau că suferința reprezintă o încercare a credinței sau o cale spre purificare spirituală, iar suportarea durerii era privită ca o virtute. Urmele acestei mentalități pot fi observate și astăzi. Unele femei aleg să nască fără analgezice, considerând că durerea face parte din experiența nașterii.

De ce două persoane pot simți aceeași durere în mod diferit

Potrivit International Association for the Study of Pain (IASP), durerea nu este doar rezultatul unei leziuni fizice. Ea este definită ca o experiență senzorială și emoțională influențată de numeroși factori biologici, psihologici și sociali. Cu alte cuvinte, două persoane care suferă aceeași accidentare pot percepe intensitatea durerii în mod complet diferit. Stresul, anxietatea, experiențele anterioare, cultura și educația pot modifica felul în care creierul procesează semnalele dureroase.

Creierul are un rol esențial în modul în care percepem durerea

Medicina modernă arată că durerea nu este produsă exclusiv în locul unde apare leziunea. Nervii transmit semnale către creier, iar acesta decide cât de intensă este experiența dureroasă. Acesta este și motivul pentru care persoane cu aceeași afecțiune pot avea simptome foarte diferite sau de ce durerea cronică poate continua chiar și după vindecarea țesuturilor. Specialiștii de la Cleveland Clinic și NHS subliniază că durerea cronică reprezintă o afecțiune în sine și necesită o abordare complexă, care poate include tratament medicamentos, recuperare medicală și sprijin psihologic.

De ce încă spunem că trebuie „să îndurăm”

Deși explicațiile religioase și mistice au fost înlocuite de cercetarea medicală, multe dintre ideile vechi au rămas în societate. În numeroase culturi, oamenii sunt încurajați să „strângă din dinți” și să suporte durerea fără să se plângă. Psihologii consideră că această atitudine este influențată atât de educație, cât și de valori culturale. Ele asociază rezistența la durere cu puterea de caracter. Totuși, cercetările arată că exprimarea durerii este un comportament uman universal. Ea are inclusiv un rol social, ajutând oamenii să primească sprijin din partea celor din jur.

Înțelegerea durerii s-a schimbat radical în ultimele mii de ani, însă felul în care reacționăm la suferință continuă să fie influențat de istorie, cultură și educație. Specialiștii spun că recunoașterea acestor influențe este esențială pentru tratarea corectă a durerii, în special a celei cronice, care afectează milioane de oameni din întreaga lume.