Accident grav pe DN7. Un bolovan a căzut peste un autoturism în Lazarat. Șoferul, scot dintre fiare și resuscitat
Un grav incident rutier s-a produs marți pe DN 7, la ieșirea din localitatea Lazaret, unde o bucată de stâncă desprinsă de pe versant a căzut peste un autoturism aflat în trafic.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit de urgență pentru îndepărtarea bolovanului și salvarea victimelor.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.
În autoturism se aflau două persoane. Una dintre acestea a reușit să se autoevacueze, însă cea de-a doua, un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, a rămas încarcerată.
Echipajul SMURD a reușit să îl extragă din mașină, însă victima era inconștientă. În aceste momente, echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare.
Intervenția este în desfășurare, iar polițiștii și echipele de intervenție continuă operațiunile în zonă. Din cauza incidentului, traficul rutier pe DN 7 este blocat complet.


