Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani
Măsura a fost propusă de guvern în urma unui caz care a șocat Franța. Este vorba despre cazul Lyhanna, o fetiță victimă unor agresiuni sexuale repetate, care a relansat dezbaterea privind înăsprirea pedepselor pentru recidiviștii condamnați pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor.
Potrivit Le Figaro, prevederea fusese respinsă vineri la limită, în urma unui vot în care deputații de stânga au fost mai bine mobilizați.
Imediat după respingere, guvernul a cerut reluarea votului asupra articolului, înaintea votului final asupra proiectului de lege privind protecția copiilor.
Critici din partea opoziției de stânga
Deputații de stânga au criticat caracterul represiv al măsurii și au susținut că guvernul încearcă astfel să compenseze lipsa resurselor alocate anchetelor și prevenirii violențelor sexuale împotriva copiilor.
Guvernul a argumentat însă că modificarea era necesară deoarece legislația actuală nu permite aplicarea pedepsei cu închisoarea pe viață autorilor condamnați pentru violuri în serie comise asupra minorilor.
