Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: Iranul „nu este serios în privința negocierilor” de pace
Declarațiile secretarului de stat SUA, Marco Rubio, au fost făcute în deschiderea reuniunii miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), desfășurată la Manila, în Filipine.
„Statele Unite sunt întotdeauna angajate în diplomație. Suntem deschiși și întotdeauna dispuși să discutăm, să negociem și să rezolvăm diferendele. Problema pe care o avem acum este că Iranul nu este serios în privința negocierilor. Dacă ei sunt serioși, și noi suntem. Dacă nu, vom face ceea ce este necesar pentru a ne proteja interesele și interesele aliaților noștri”, a afirmat Rubio.
Șeful diplomației americane a avertizat totodată că Iranul nu are dreptul, potrivit normelor internaționale, să controleze tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz și a spus că o astfel de situație ar crea un precedent periculos.
„Principiul fundamental al libertății de navigație este în joc. Dacă acesta este amenințat, atunci este amenințată și economia globală, precum și regulile care au stat la baza comerțului internațional timp de aproximativ 150 de ani”, a declarat oficialul american.
Declarațiile vin după ce SUA au încheiat cea de-a 11-a noapte consecutivă de atacuri asupra unor obiective militare din Iran, iar tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz continuă să escaladeze. Iranul consideră controlul asupra acestei rute maritime unul dintre principalele sale atuuri în negocieri și, în ultimele săptămâni, a deschis în repetate rânduri focul asupra unor nave despre care susține că au tranzitat zona fără coordonare cu autoritățile iraniene.
