Grindeanu, atac dur la adresa coaliției: „Am intrat alături de niște oameni care ne urăsc”
Grindeanu a declarat, la Realitatea Plus, că regretă intrarea social-democraților în coaliția cu PNL. Liderul PSD spune că partidul său a acționat „de bună credință”.
„Cum să fiu de acord cu SAFE când eu și PSD am fost principalii contestatari. (…) Am regretul că am intrat și le-am propus colegilor mei anul trecut să intreb în această coaliție, fiind de bună credință. Am greșit că am acceptat acest lucru, cum de fapt PSD-ul, cel puțin vis-a-vis de PNL, a greșit în istorie de multe ori dându-le credit. Vreau să vă spun doar câteva chestiuni la care am fost martor. Am fost martor când în 2024 niște domni care sunt foarte nervoși acum atârnau pe lângă mese să îi punem pe liste comune la europarlamentare. (…) Între timp nu s-au ținut de cuvânt cei de la PNL și Iohannis”, a declarat liderul PSD.
„Cu voturile PSD”
Grindeanu a amintit și de sprijinul acordat de social-democrați liberalilor în trecut. Acesta a amintit de instalarea Guvernului Orban în perioada pandemiei.
„Vă aduceți aminte Guvernul Orban în pandemie cum a fost instalat? Cu voturile PSD. (…) Mi se pare că se depășește o limită de către unii de la PNL. Evident că suntem pe culoare diferite. Domnul Bolojan duce PNL-ul spre o zonă progresistă, spre o zonă de tip USR. Dar de fiecare dată, în momente dificile, s-a găsit dialog, chiar dacă am fost adversari politici, în marea majoritate (…). Faptul că acum există la PNL, la o parte din PNL, ca să fiu corect, o singură politică publică, și nu vedeți altceva decât înjurături la adresa PSD-ului, eu cred că greșesc”, a spus Grindeanu.
Liderul PSD a susținut, de asemenea, că regretă decizia de a intra în coaliția de guvernare. Grindeanu a mai spus că „undeva prin octombrie am făcut o greșeală majoră, că am intrat alături de niște oameni care ne urăsc. Și care nu vor binele”.
