Rogobete: Nu voi vota o lege a salarizării care lovește în „inima spitalului”, în ATI

Rogobete: Nu voi vota o lege a salarizării care lovește în „inima spitalului”, în ATI

Într-o postare publicată joi pe Facebook, fostul ministru al Sănătății spune că secțiile de ATI reprezintă „ultima linie de apărare dintre viață și moarte” și avertizează că diminuarea veniturilor personalului medical ar putea afecta grav sistemul sanitar.

„Spun răspicat: noua lege a salarizării lovește exact în inima spitalului”, a scris Rogobete.

„Îi invit pe toți cei care susțin actuala formă a legii salarizării să stea două minute în fața unui salon de Terapie Intensivă. Să privească un pacient intubat, aflat în comă, care respiră doar pentru că o echipă întreagă refuză să renunțe la el. Să privească un medic care, după ore întregi de luptă, trebuie să iasă pe hol și să spună unei mame că fiul ei nu a mai putut fi salvat. Să privească o asistentă care, după o gardă de 24 de ore, pleacă acasă cu imaginea ultimului pacient pe care nu a reușit să-l salveze”, spune fostul ministru.

„Aici se discută despre sacrificiu, despre demnitate”

Acesta susține că personalul din Terapie Intensivă nu poate fi evaluat doar prin prisma sporurilor sau a impactului bugetar, ci prin responsabilitatea și presiunea uriașă pe care le presupune activitatea din aceste secții.

„Aici nu se discută despre sporuri, procente sau calcule bugetare. Aici se discută despre oameni. Despre competență. Despre sacrificiu. Despre demnitate”, afirmă deputatul PSD.

Rogobete avertizează că reducerea veniturilor angajaților din ATI ar putea descuraja medicii și asistenții, accentuând fenomenul de epuizare profesională și plecarea specialiștilor din sistemul public sau din țară.

„Dacă reducem veniturile celor care lucrează în ATI, dacă îi descurajăm, dacă îi împingem spre epuizare sau spre plecarea din țară, nu facem reformă. Slăbim ultima linie de apărare dintre viață și moarte”, a transmis acesta.

„Nu voi vota niciodată o lege care transformă sacrificiul în pedeapsă”

Deputatul face apel la medicii și asistenții din Anestezie și Terapie Intensivă să vorbească public despre condițiile în care lucrează și despre responsabilitatea pe care o presupune această specialitate.

„Fac un apel către toți colegii mei din Anestezie și Terapie Intensivă: nu mai tăceți! Spuneți public ce înseamnă o gardă, ce înseamnă responsabilitatea pe care o purtați și cât costă, de fapt, fiecare viață salvată”, spune Rogobete.

El afirmă că nu va susține un proiect de lege care, în opinia sa, afectează personalul din ATI.

„Nu voi vota niciodată o lege care transformă sacrificiul în pedeapsă și care pune în pericol tocmai oamenii care salvează vieți în fiecare zi”, conchide Alexandru Rogobete în mesajul publicat pe Facebook.