UTA Arad – Oțelul Galați și FC Argeș – Petrolul Ploiești deschid etapa a 2-a din Superliga de fotbal

UTA Arad – Oțelul Galați și FC Argeș – Petrolul Ploiești deschid etapa a 2-a din Superliga de fotbal

Meciul care deschide runda a doua din Superliga este programat de la ora 18:30. UTA Arad primește vizita echipei Oțelul Galați.

UTA încearcă să se refacă după eșecul sever din prima etapă, 0-4 pe terenul campioanei Universitatea Craiova. În schimb, Oțelul vine la Arad cu moralul ridicat, după victoria surprinzătoare cu 2-1 împotriva echipei CFR Cluj, clasată pe locul 3 în sezonul trecut.

Gălățenii au un ascendent și în confruntările directe recente. Au câștigat ultimele două dueluri (1-0 în aprilie și 4-0 în octombrie 2025), iar în ultimele cinci întâlniri cu UTA au suferit o singură înfrângere.

Înaintea meciului, Oțelul ocupă locul 4 în clasament, cu trei puncte, grație succesului înregistrat cu CFR. UTA, în schimb, este pe ultima poziție, după prima etapă.

Duel între două echipe de tradiție din fotbalul românesc

Meciul care închide prima zi a etapei a doua din Superliga este FC Argeș – Petrolul Ploiești, programat de la ora 21:30.

FC Argeș caută primele puncte ale sezonului, după înfrângerea cu 0-2 pe terenul FCSB, în prima rundă.

Petrolul încearcă să continue într-un mod pozitiv după ce a început sezonul cu o victorie importantă, scor 1-0, pe teren propriu, împotriva echipei Dinamo București, aflată în mare parte a timpului în lupta pentru podium în sezonul trecut.

Echipa ploieșteană are și un avantaj moral față de gruparea piteșteană, câștigând precedentele două partide directe.

Ploieștenii ocupă locul 6 în clasament înaintea etapei a doua, în timp ce FC Argeș se află pe poziția a 14-a.