Ambasadorul Muntenegrului cere criterii obiective pentru noile garanții impuse viitorilor membri ai UE

Ambasadorul Muntenegrului cere criterii obiective pentru noile garanții impuse viitorilor membri ai UE

Muntenegru susține introducerea unor garanții mai dure pentru viitorii membri ai Uniunii Europene, astfel încât aceștia să nu facă pași înapoi în privința statului de drept și a standardelor democratice după ce aderă la bloc.

Totuși, autoritățile de la Podgorica spun că aceste măsuri trebuie să se bazeze pe criterii obiective și să nu ducă la apariția unor state membre cu drepturi limitate.

Într-un interviu acordat Euronews, ambasadorul Muntenegrului la UE, Petar Marković, a declarat că țara sa, care este considerată cea mai avansată candidată la aderare și care își propune să intre în Uniune în 2028, dorește o consolidare mai bună a mecanismelor de protejare a valorilor europene.

Cinci dintre cele șase state fondatoare ale Uniunii Europene cer garanții suplimentare pentru a evita situații precum cea din Ungaria, unde au existat acuzații privind regresul democratic după aderare.

„Muntenegru are interesul de a introduce garanții menite să mențină standardele UE. Dar potențialele încălcări ar trebui evaluate de la caz la caz, în funcție de criterii obiective, pentru a demonstra un regres sistematic”, a declarat Petar Marković.

Diplomatul a spus că aceste criterii trebuie stabilite înainte de aderare și nu ar trebui folosite pentru a limita drepturile unui nou stat membru în perioada de tranziție.

După cum spune el, o astfel de abordare ar fi discutabilă atât din punct de vedere politic, cât și juridic și ar crea, de fapt, membri de rang secund în interiorul Uniunii.

De altfel, ambasadorul a spus că Muntenegru are un mare interes în acceptarea unor astfel de garanții, fiindcă acestea ar putea facilita ratificarea aderării, din motiv că tot mai multe guverne europene devin prudente în privința extinderii.

La nivel european se discută și despre schimbarea metodologiei de extindere. Franța și Germania susțin conceptul de „integrare graduală”, prin care statele candidate ar putea beneficia treptat de avantajele apartenenței la UE, pe măsură ce îndeplinesc condițiile de aderare.

„Prea mult timp nu a existat o discuție reală despre metodologia de extindere”, a afirmat Marković, salutând faptul că extinderea a redevenit o prioritate pe agenda liderilor europeni.

Totuși, ambasadorul spune că modificarea regulilor în această etapă ar fi incorectă pentru Muntenegru, care parcurge procesul de aderare de 14 ani și este cea mai apropiată de aderare în baza actualei metodologii.

„Nu este vorba despre ceea ce merităm. Aceasta este o alegere rațională. Discuțiile despre o nouă metodologie ar trebui să se concentreze asupra țărilor candidate pentru care metodologia actuală nu a funcționat. Pentru Muntenegru, în mod clar a funcționat”, a spus diplomatul.

„Din punct de vedere strategic, miza nu ar putea fi mai mare. UE are o șansă reală de a inversa efectul Brexit și de a reveni la extindere”, a mai spus ambasadorul Muntenegrului la UE.