Traian Băsescu: România nu este Belgia. Avem nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline

Traian Băsescu: România nu este Belgia. Avem nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, la România TV, că nu înțelege motivele întârzierii desemnării unui nou premier și cere ca procedura de formare a Guvernului să fie deblocată cât mai repede.

„Sincer, eu nu am o explicație. De aceea și în ieșirile publice am solicitat de câteva ori să se facă a doua numire care să ajungă în Parlament, pentru a se crea condiții eventual și pentru alte soluții decât cele pentru care nu se găsește majoritate. Adică soluția alegerilor anticipate”, a declarat Băsescu.

„Cât de poate de repede” să existe Guvern

Fostul șef al statului a avertizat că România nu își poate permite să funcționeze o perioadă îndelungată cu un Executiv interimar.

„Nu putem sta până în 2028, în toamnă, cu un guvern interimar. Trebuie rezolvată problema Guvernului cât se poate de repede”, a spus acesta.

În opinia sa, în lipsa altor variante, președintele ar trebui să aleagă între propunerile avansate de principalele partide.

„Avem două partide care au avut opțiuni. PNL-ul a spus Siegfried Mureșan, PSD-ul a spus Sorin Grindeanu. Președintele trebuie să aleagă una din aceste două opțiuni și să desemneze un prim-ministru care să formeze un Guvern”, a afirmat Traian Băsescu.

România nu e Belgia

Fostul președinte consideră că amânarea formării noului Guvern afectează capacitatea României de a gestiona chestiuni importante.

„România nu e Belgia. În Belgia stau câte o sută de zile, două sute de zile fără Guvern, negociază, numai că Belgia merge singură. La noi, fără Guvern nu poți să înaintezi prea mult”, a declarat acesta.

Băsescu a enumerat printre prioritățile care necesită un guvern cu puteri depline implementarea programului SAFE, derularea PNRR, gestionarea problemelor din agricultură, a secetei și a inundațiilor, precum și elaborarea legii salarizării.

„Guvernul trebuie să fie în activitate, în plină activitate. Au fost inundații catastrofale. Cine a mișcat un deget de la Guvern? (…) Este urgența zero să avem Guvern. Mai ales că discutăm legea salarizării și noi nu avem Guvern”, a conchis fostul președinte.