„Urmează testul cu roiul”. Traian Băsescu: Rusia testează capacitatea de ripostă a României
Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că incursiunile repetate ale dronelor rusești în apropierea graniței României reprezintă teste prin care Moscova încearcă să evalueze capacitatea de reacție a țării.
„Eu cred că testează capacitatea de ripostă. Au testat-o tot timpul. Iar acum au constatat, de asta au și venit în trei zile consecutive”, a declarat Băsescu, duminică seara, la Digi24.
Acesta consideră că România a făcut progrese în ceea ce privește reacția la astfel de amenințări.
„Una este să rezolvi problema cu o dronă și alta cu un roi. Practic, lupta cu drone nu se duce unul la unul. Se duce cu roiuri, din care una scapă, una, două scapă și lovesc ținta”, a explicat fostul șef al statului.
Băsescu a apreciat că doborârea dronelor este decizia corectă, însă spune că nu ar fi trebui să se facă conferință pentru „o dronă care, în mod normal, se dărâmă cu praștia”.
„Foarte bine că au fost dărâmate dronele, indiferent care este costul în aer. Dacă ajunge la sol și cade pe o școală, pe o creșă, pe o rafinărie sau pe un bloc, pagubele pot fi infinit mai mari decât costul rachetei trase de pe un F-16”, a spus fostul președinte.
În același timp, el a atras atenția că nu exclude posibilitatea ca Rusia să testeze în viitor și capacitatea României de a face față unor atacuri cu roiuri de drone. „Să vedem, urmează testul cu roiul”, a afirmat Băsescu.
