Atacul terorist de la Berlin Pride îi face pe locuitori să se întrebe cum își va reveni orașul lor

Atacul terorist de la Berlin Pride îi face pe locuitori să se întrebe cum își va reveni orașul lor

„M-am născut musulman, trăiesc ca bărbat gay și lucrez ca polițist. Simt că acest atac parcă mă afectează direct”, a declarat Darwich.

Duminică, Darwich, în vârstă de 34 de ani, a privit cu tristețe cum tot mai mulți membri ai comunității LGBTQ+ soseau în parcul Tiergarten, locul unde a avut loc atacul. Aceștia au depus flori, s-au îmbrățișat și au privit cu uimire furgoneta accidentată, care se afla încă izolată în spatele a zeci de polițiști.

La fel ca Darwich, mulți dintre ei au participat la parada Pride pentru a sărbători viața și iubirea, protestând față de inegalitate și de creșterea numărului de crime motivate de ură, chiar cu câteva ore înainte de atac.

Potrivit autorităților, în cadrul atacului de sâmbătă seara, un tânăr de 21 de ani cu legături islamiste a intrat cu mașina în mulțimea prezentă la parada Pride, din apropierea parcului Tiergarten din Berlin. Au avut loc și înjunghieri, iar atacul s-a soldat cu un mort, dar și mai mulți răniți. Este considerat un atac terorist condus de un extremist islamic. Tânărul care a intrat cu mașina în mulțime a fost împușcat de poliție, duminică seara, într-o suburbie a Berlinului.

Furie și șoc printre localnici, membrii au comunității queer

Alții, care veniseră la veghea improvizată din parcul Tiergarten, și-au exprimat, de asemenea, furia și șocul.

„Suntem pur și simplu consternați de ceea ce s-a întâmplat. Acest presupus atac lovește în inima comunității queer”, a declarat Andre Lehmann, un înalt reprezentant al principalei asociații naționale pentru membrii comunității queer, numită LSVD+.

Lehmann, a continuat precizând că atacul „afectează persoanele care au ieșit în stradă la Berlin în acest weekend pentru a lupta pentru drepturile lor, pentru diversitatea lor și, desigur, prin urmare, este un act politic și nu afectează doar persoanele care sărbătoreau”, a spus el.

„Nu putem elimina ura pe care o simt oamenii”

În seara atacului, polițistul Ali Darwich povestea că a avut parte de momente plăcute la Pride, însă a plecat înainte de atacul terorist. O cunoștință de-a lui l-a sunat și așa a aflat. Abia a doua zi de dimineață a înțeles cu adevărat gravitatea situației și s-a simțit vinovat că nu și-a pus uniforma de polițist pentru a-și ajuta colegii la caz. Bărbatul a precizat că perspectiva atacului terorist l-a speriat pe moment și că s-a dus acasă cu tristețe.

„Mă simt disperat. Nu putem elimina ura pe care o simt unii oameni, iar situația devine din ce în ce mai gravă”, a declarat Ali Darwich.

Însă, în același timp, el a spus că nu vrea să lase ura să învingă și că, în adâncul sufletului, încă speră că „berlinezii vor scoate ce e mai bun din această situație, că vor colabora și că, sperăm, toate acestea vor duce la un Berlin și mai bun”.