Ministerul Sănătății anunță noi spitale funcționale, iar altele vor fi finalizate luna viitoare. Cererile lui Cseke Attila
Ministerul Sănătății a anunțat, marți, faptul că noi spitale construite prin PNRR sunt deja funcționale. Alte spitale vor fi finalizate luna viitoare.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, s-a întâlnit marți cu constructorii și beneficiarii acestor spitale.
El le-a cerut să demareze imediat procedurile de recepție, să transmită rapid documentele de plată și să le încarce în platforma PNRR, precum și să se mobilizeze pentru finalizarea lucrărilor, fără întârzieri.
Conform Ministerului Sănătății, două spitale au fost deja finalizate în Craviova și Sibiu. În Craiova, pacienții au fost deja mutați în noul spital.
În august, vor fi finalizate spitalele din Târgu Mureș, „Marius Nasta” – Zerlendi, Bistrița-Năsăud, Cluj și Balotești.
Spitalul din Constanța (Mama și Copilul) a ajuns la peste 69% execuție. Construcțiile vor continua prin Programul Operațional Sănătate, cu decontare maximă din PNRR până la termen, potrivit ministerului.
De asemenea, Ministerul Sănătății a cerut mobilizarea tuturor echipelor implicate pentru finalizarea fără întârzieri a investițiilor. Ministerul cere și punerea acestora în funcțiune în beneficiul pacienților și al personalului medical.
