Ilie Bolojan, schimb de opinii cu George Simion: „Nu cred că a fost o discuție înainte de Guvernul Veștea. A fost mai devreme”
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, într-o intervenție la Digi24, că s-a întâlnit în acest an de două ori cu liderul AUR, George Simion, însă nu au existat negocieri politice între cei doi.
Declarațiile vin în contextul în care George Simion a afirmat că a „vorbit și cu Nicușor Dan, și cu Sorin Grindeanu, și cu Ilie Bolojan, cu Dominic Fritz n-am vorbit, dar am vorbit cu altcineva de la USR”.
Discuțiile acestea cu liderii politici ar fi avut loc înainte de votul de învestire al Guvernului Veștea.
Întrebat dacă afirmațiile liderului AUR sunt reale, Ilie Bolojan a spus că întâlnirile au existat, însă au fost normale și s-au desfășurat în contextul relațiilor instituționale și parlamentare.
„Cred că anul acesta m-am întâlnit cu domnul Simion, cred că de două ori. Eu, în condițiile în care, în plan parlamentar, în plan uman, oameni vor să discute cu tine, au voturi în spate, reprezintă categorii de cetățeni care au votat, am căutat să nu jignesc oameni și să am o relație civilizată. Asta am făcut și cât am fost președintele Senatului. Asta am făcut și în această perioadă. Și cu toți cei, de exemplu, care sunt în Senat, cu liderii de grup, cu cei care au vicepreședinți, am căutat să am o relație civilizată, pentru că asta ține de respectul între oameni și de respectul pentru românii care votează”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a explicat că discuțiile purtate cu George Simion nu au fost despre formarea unui guvern sau alte înțelegeri politice, ci au fost schimburi de opinii despre situația politică actuală.
„A fost o discuție, pur și simplu, generală, legată de perspective, dar nu au fost niște negocieri politice, pur și simplu, un schimb de opinii pe tema asta”, a precizat Bolojan.
Întrebat dacă întâlnirea cu liderul AUR ar fi putut influența poziția formațiunii în privința susținerii Guvernului Veștea, premierul a respins această ipoteză și a spus că discuția nu a avut loc în perioada premergătoare votului de învestire.
„Nu a avut, deci nu cred că a fost o discuție înainte de Guvernul Veștea. Cred că a fost mai devreme”, a afirmat Ilie Bolojan.
