Australia dă în judecată Telegram. Platforma, acuzată că nu a eliminat materiale teroriste

Australia dă în judecată Telegram. Platforma, acuzată că nu a eliminat materiale teroriste

Potrivit autorităților, Telegram nu a șters înregistrări video cu execuții comise de grupări teroriste și imagini din atacuri armate în masă, inclusiv materiale asociate atentatelor de la Christchurch, din Noua Zeelandă, și Buffalo, din Statele Unite, scrie Reuters.

„Acest caz vizează conținut legat de unele dintre cele mai notorii acte de violență extremistă din istoria recentă. Susținem că aceste materiale au rămas accesibile pe platformă mult timp după ce Telegram a fost notificată”, a declarat comisarul eSafety, Julie Inman Grant.

Dacă instanța va constata că Telegram a încălcat codurile și standardele australiene privind siguranța online, compania riscă sancțiuni civile de până la 54,6 milioane de dolari australieni (n.r. aproximativ 38 de milioane de dolari americani).

Până în prezent, Telegram nu a oferit un punct de vedere oficial. Platforma are peste un miliard de utilizatori activi lunar, potrivit companiei.

Cazul apare într-un context tensionat pentru Telegram și fondatorul său, Pavel Durov.

Miercuri, autoritățile ruse l-au acuzat pe Durov că facilitează activități teroriste, susținând că aplicația este folosită de serviciile ucrainene pentru organizarea unor atacuri pe teritoriul Rusiei.