Ilie Bolojan: Am alocat suma de 7 milioane de lei către Ministerul Transporturilor, în vederea executării unor lucrări în zona aducţiunii dinspre Cernavodă

Ilie Bolojan: Am alocat suma de 7 milioane de lei către Ministerul Transporturilor, în vederea executării unor lucrări în zona aducţiunii dinspre Cernavodă

Guvernul României a aprobat vineri alocarea a 7 milioane de lei către Ministerul Transporturilor pentru lucrări urgente în zona aducțiunii dinspre Cernavodă, menite să mențină în funcțiune Grupul 2 al centralei nucleare, în contextul scăderii debitului Dunării.

Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, după ședința de Guvern, acesta precizând că autoritățile analizează inclusiv posibilitatea scufundării unor barje.

„În acest sens, am alocat printr-o hotărâre de guvern astăzi o sumă de 7 milioane de lei către Ministerul Transporturilor, pentru Administraţia Fluvială Dunărea de Jos, în vederea executării unor lucrări în zona aducţiunii dinspre Cernavodă, pentru a menţine, chiar în condiţiile de scădere a debitului Dunărei, nivelul apei în bazinul de aducţiune, de unde pompele care asigură pompajul apei pentru răcirea centralei îşi extrag apa, în aşa fel încât pe canalul Bala, care leagă Dunărea de această zonă, să avem un debit relativ constant”, a declarat vineri premierul.

Toate instituțiile implicate, de la Administrația Canalelor Navigabile și Apele Române până la structurile fluviale ale Armatei Române, desfășoară lucrări de dragare și analizează varianta scufundării unor barje pentru a direcționa fluxul principal al Dunării către această zonă, a precizat Ilie Bolojan.

„Aceste decizii vor fi luate în zilele următoare, dar am asigurat finanţarea în aşa fel încât să putem acţiona, pentru că fiecare zi este importantă pentru a putea menţine în funcţiune grupul 2 de la Cernavodă”, a menţionat el.

Bolojan a atras atenția că investițiile în canalul Bala sunt foarte importante pentru viitorul proiectului nuclear de la Cernavodă. Potrivit premierului, fără aceste lucrări nu vor putea funcționa nici cele două reactoare noi, fiindcă este necesar un nivel al apei suficient pentru alimentarea sistemului de răcire.

„Prin urmare, indiferent ce se va întâmpla în aceste zile, consider că acest proiect este unul prioritar, care trebuie pus în practică în perioada următoare. Am discutat cu domnul ministru Miruţă să dispună scoaterea acestui proiect din sertarele de la Transporturi şi să-l pună pe lista de priorităţi”, a menţionat premierul.