O primă detonare, de „control”, pentru a devia cursul Dunării spre centrala nucleară de la Cernavodă

O primă detonare, de „control”, pentru a devia cursul Dunării spre centrala nucleară de la Cernavodă

„A fost doar o detonare de control pentru a verifica parametrii și pentru a verifica ceea ce urmează a se detona în minutele următoare”, a explicat la Digi 24 secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Bușoi.

El a precizat că prima explozie a fost una de control și că în funcție de parametri, va urma o altă explozie, mai mare.

Este doar una din acțiunile prin care încercăm să creștem debitul de apă la Cernavodă, la Centrala Nucleară, pentru a menține cât mai mult posibil în funcție unitatea 2”, a adăugat Bușoi.

Anunțul autorităților locale

„Vă informăm că astăzi, în zona dumneavoastră, mai precis pe malul drept al Dunării, se vor desfășura lucrări pentru devierea controlată a cursului apei, în scopul asigurării funcționării în condiții optime a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă”, a scris pe Facebook primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu.

El a precizat că în cadrul acestor lucrări vor avea loc explozii controlate, necesare pentru dislocarea unor formațiuni de stâncă.

„Vă rugăm să nu intrați în panică. Toate operațiunile sunt atent analizate, calculate și executate de specialiști, în condiții de maximă siguranță. Pentru evitarea oricărui risc de accidentare, vă rugăm să nu vă deplasați în zona desfășurării lucrărilor și să respectați restricțiile impuse de autorități”, a încheiat edilul.

Intervenție hidrotehnică complexă în zona Brațului Bala

Pentru a crește aportul de apă către sectorul Cernavodă, autoritățile au pregătit o intervenție hidrotehnică complexă în zona Brațului Bala. După finalizarea măsurătorilor batimetrice efectuate de Forțele Navale Române, „va fi încercată scufundarea controlată, în amplasamente prestabilite, a unor barje încărcate cu aproximativ 500 de tone de piatră, care vor permite dirijarea unui volum mai mare de apă către Dunărea Veche dinspre Brațul Bala”.

În paralel, Administrația Fluvială a Dunării de Jos RA a început lucrările de dragaj pe sectorul Dunărea Veche – Brațul Bala. Operațiunea presupune realizarea unui „epiu (dig de dirijare), cu scopul de a concentra debitele către sectorul Cernavodă”.