Ungaria,„la milimetri distanță” de a închide, pe timpul nopții, centrala nucleară Paks pe fondul secetei. Anunțul Comisiei Europene despre România
UE urmărește îndeaproape criza energetică din Bulgaria, Ungaria și România
Comisia Europeană a anunțat marți că urmărește îndeaproape evoluția situației din Bulgaria, Ungaria și România, în contextul crizei energetice provocate de valul de căldură și seceta severă.
Purtătoarea de cuvânt pentru energie, Anna-Kaisa Itkonen, a declarat că nivelul scăzut al Dunării afectează producția de energie nucleară din statele traversate de fluviu.
„Nivelul scăzut al Dunării va avea în mod clar un impact asupra generării de energie nucleară de-a lungul traseului”, a spus oficialul european, adăugând că această situație „îngrijorează mai multe state membre”.
Comisia Europeană este pregătită să „convoace un grup de coordonare în domeniul energiei electrice imediat ce va fi nevoie”.
„În general, riscurile climatice și fenomenele meteorologice extreme au fost deja integrate în multe dintre politicile noastre legate de transportul energiei de ceva vreme, așa că, evident, vom include aceste aspecte și în oricare dintre activitățile noastre viitoare”, a spus ea, potrivit The Guardian.
Știrea inițială
Ungaria a fost la doar „câțiva milimetri” de a fi nevoită să oprească complet, în cursul nopții, centrala nucleară Paks, după ce nivelul Dunării a ajuns la un minim record pe fondul secetei și al valului de căldură care afectează sud-estul Europei, potrivit The Guardian.
Situația s-a stabilizat temporar în cursul dimineții, după o ușoară creștere a nivelului apei.
„În jurul orei 1:30 dimineața eram la câțiva milimetri de a închide complet Centrala Electrică Paks, dar apoi nivelul apei a încetat să mai scadă și până dimineață a crescut cu 1,5 centimetri. Ultima turbină funcționează în prezent în siguranță”, a declarat premierul ungar Péter Magyar, pe rețelele de socializare.
Centrala nucleară Paks funcționează deja la o capacitate redusă, de puțin peste 10%, fiindcă debitul foarte scăzut al Dunării nu mai permite răcirea instalațiilor în condiții normale.
Ministrul Energiei, István Kapitány, a anunțat marți că autoritățile au introdus mai multe măsuri de economisire a energiei, care au ajutat la reducerea consumului și, implicit, la menținerea stabilității rețelei electrice.
În acest context, mai multe companii au făcut schimbări importante în programul de lucru pentru a reduce consumul în orele de vârf. Lanțul de magazine Lidl și-a modificat programul de coacere a produselor de panificație și a oprit frigiderele destinate băuturilor, chiar dacă temperaturile sunt așteptate să ajungă aproape de 40 de grade Celsius.
Totodată, încărcătoarele pentru mașinile electrice din parcările magazinelor pot fi utilizate doar până la ora 17:00, potrivit publicației HVG.
Într-un mesaj video publicat pe Facebook, premierul Péter Magyar a vorbit despre cea mai dificilă perioadă traversată de sistemul energetic al țării. El a spus că a contat enorm solidaritatea de care au dat dovadă cetățenii în reducerea consumului de energie.
„Întorsătura evenimentelor din această seară ne dă motive de optimism, dar cele mai grele zile sunt încă în față”, a spus Péter Magyar.
„Căldură arzătoare de peste 40°C, secetă și alte greutăți ne așteaptă, dar acum se poate vedea lumină la capătul tunelului, odată cu venirea vremii mai răcoroase de vineri și, sperăm, cu ploi mult necesare în zonele superioare ale Dunării”, a mai spus el.
Care este situația în România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat marți dimineață că nivelul apei la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a crescut cu 2 centimetri față de luni, deși prognozele indicau o scădere de 2 centimetri.
„Vești bune: la centrala nucleară de la Cernavodă, nivelul apei a crescut cu 2cm față de ziua trecută. Ținând cont de faptul că prognoza indica o scădere cu 2cm, putem spune că operațiunea de ieri (n.r – luni) a adus un câștig net de cel puțin 4 cm. Felicitări, ANAR, pentru soluție”, a transmis Miruță, pe Facebook.
Luni, Ministerul Apărării Naționale a anunțat finalizarea cu succes a operațiunii de detonare controlată a unei formațiuni de stâncă de pe Brațul Bala, desfășurată pentru a crește debitul pe Dunărea Veche și a asigura alimentarea cu apă a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.
La intervenție au participat peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice.
