Barajul Pârcovaci, gata în proporție de 95%. Util pentru 7.000 de locuitori
„Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad se apropie de finalizarea lucrărilor de punere în siguranță a acumulării Pârcovaci, de pe râul Bahlui, județul Iași. Investiția este realizată în proporție de 95%, are o valoare totală actualizată de 36,38 milioane lei, iar lucrările urmează să fie finalizate în cursul acestei luni”, anunță autoritățile de mediu.
Potrivit ministerului, proiectul cuprinde lucrări ample de reabilitare și modernizare a barajului, turnului de manevră, golirii de fund și prizei de apă, descărcătorului de ape mari, stațiilor de pompare și cantonului de exploatare.
Au fost modernizate inclusiv echipamentele hidromecanice și instalațiile electrice, pentru îmbunătățirea condițiilor de exploatare în siguranță a barajului.
Potrivit ministerului, acumularea Pârcovaci reprezintă singura sursă de alimentare cu apă pentru zona Hârlău și, în același timp, are un rol important în protejarea comunităților împotriva inundațiilor.
Prin atenuarea viiturilor, acumularea contribuie la reducerea riscului de inundații pentru: aproximativ 7.000 de locuitori, un perimetru de peste 4 km de cale ferată și 8 km de drum județean și european, peste 170 de hectare de teren, dar și peste 20 de obiective socio-economice din orașul Hârlău și comunele Scobinți, Ceplenița și Cotnari.
Acumularea Pârcovaci a fost construită în anul 1983 și este amplasată în amonte de localitatea Pârcovaci, la aproximativ 10 km de orașul Hârlău, și dispune de un volum de atenuare a viiturilor de 4,909 milioane m³.


