Testarea apelor uzate din avioane ar putea ajuta oamenii de știință să detecteze din timp următoarea pandemie
Oamenii călătoresc regulat cu avionul, iar virusurile și bacteriile prezente în corpul lor călătoresc odată cu ei, arată Euronews.
Un nou program pilot derulat de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite și de Agenția pentru Securitate Sanitară din Regatul Unit a analizat apele uzate provenite de la zboruri pe două aeroporturi internaționale conectate.
Ce au descoperit oamenii de știință
Rezultatele au arătat că apele uzate ale avioanelor pot fi colectate și analizate sistematic. Astfel, pot avansa supravegherea globală a agenților patogeni, menținând în același timp confidențialitatea pasagerilor și a companiilor aeriene.
„Monitorizarea apelor uzate din aviație oferă potențialul de a spori biosecuritatea transfrontalieră”, au scris autorii studiului.
Călătoriile aeriene internaționale pot răspândi rapid agenți patogeni prin mișcarea rapidă și masivă a persoanelor. Acest lucru face ca supravegherea în centrele de călătorie să fie un instrument de avertizare timpurie potențial valoros, au remarcat aceștia.
Pe parcursul a aproximativ zece luni, din martie 2024 până în ianuarie 2025, cercetătorii au colectat 424 de probe din zboruri între Statele Unite și Regatul Unit.
Aproape 75% dintre acestea au fost testate pozitiv pentru cel puțin un agent patogen respirator. Printre aceștia, se numără virusul gripal A, virusul gripal B, virusul care provoacă COVID-19 și virusul sincițial respirator. Acestea sunt toate extrem de contagioase, potrivit sursei citate.
Virusurile gripale de tip A pot provoca epidemii de gripă sezonieră. De asemenea, sunt singurele virusuri gripale capabile să provoace pandemii globale.
De ce studierea apelor uzate ajută la descoperirea virusurilor
Apele uzate provenite din industria aviației sunt bogate în deșeuri umane și lipsite de contribuții externe. Ele oferă semnale cu concentrație ridicată și pot servi ca o abordare utilă de avertizare timpurie pentru detectarea agenților patogeni cu importanță pentru sănătatea publică, au remarcat autorii.
De exemplu, studiul a detectat varianta XEC COVID-19 pe zboruri cu origine în Marea Britanie pe 17 septembrie 2024. Acesta a fost descoperit cu patru săptămâni mai devreme decât detectarea sa în zboruri cu origine în SUA.
Autorii studiului sugerează că implementarea acestui model într-o rețea globală ar putea oferi o hartă aproape în timp real a modului în care se deplasează un nou agent patogen. Astfel, se sporește pregătirea pentru o viitoare pandemie.
De asemenea, permite guvernelor să implementeze strategii de atenuare specifice din timp. În acest fel, ar fi evitate eventualele măsuri mai drastice, cum ar fi interdicțiile de călătorie sau închiderea frontierelor, conform aceleiași surse.
