Schemă de ajutor în valoare 100 de milioane de euro pentru românii din diaspora care vor să deschidă afaceri în țară.
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a vorbit joi despre aprobarea de către guvern a programului „Diaspora Investește Acasă” și mandatarea Băncii de Investiții și Dezvoltare pentru susținerea acestui proiect. Programul este destinat românilor din diaspora, care doresc să-și înființeze afaceri în România. Bugetul programului este de 100 de milioane de euro.
„Banca de Investiții și Dezvoltare va fi cea care va pune în practică această schemă de ajutor în baza unei convenții care va fi semnată în următoarele 30 de zile cu Ministerul de Finanțe ceea ce înseamnă că cetățenilor români care au avut reședința sau domiciliul în străinătate în ultimele 9 luni, li se va pune la dispoziție un credit de maximum 200 de mii de euro care ar reprezenta un grant într-o pondere de 60% din valoarea creditului total pe care l-ar putea contracta”, a declarat primierul Bolojan.
Potrivit prim-ministrului, banii vor putea fi folosiți pentru reintegrarea economică a românilor din diaspora în țară prin creșterea accesului la finanțare pentru afacerile nou-înființate prin valorificarea experienței acestora pe care au câștigat-o în străinătate. Condiția va fi ca activele care vor fi achiziționate să fie menținute cel puțin 3 ani de la data finalizării investiției în funcțiune.
