Se reface unul dintre cele mai spectaculoase puncte de belvedere din România. Lucrările trebuie finalizate în trei luni
Primarul Brașovului George Scripcaru a semnat contractul pentru reamenajarea platformei.
Lucrările urmează să fie făcute de o companie din Brașov, care are la dispoziție trei luni pentru finalizarea documentației și lucrărilor.

„Vechea platformă nu mai putea fi utilizată, degradarea ei fiind atât de accentuată, astfel încât pentru turiștii care voiau să fotografieze orașul de sus, reprezenta un risc; platforma se putea prăbuși. De aceea, conform deciziei CLSU (Comitetul Local pentru Situații de Urgență), am luat decizia închiderii accesului spre platformă”, a declarat George Scripcaru.
Platformă din semn stratificat pe Tâmpa
Soluția aleasă este cea a unei platforme de lemn stratificat, care este prietenoasă cu natura și are un timp de execuție relativ scurt.
Valoarea contractului pentru proiectare și execuție depășește un milion de lei. Pe lângă documentația necesară autorizării și realizării platformei, constructorul trebuie să facă și demersurile necesare pentru reglementare cadastrală și patrimonială a platformei, deoarece vechea platformă nu era intabulată și evidențiată corespunzător în documentațiile cadastrale.
Istoria platformei
Platforma de pe Tâmpa este unul dintre cele mai spectaculoase puncte de belvedere din România.
Aceasta a fost amenajată ca parte a restaurantului Bethlen, în jurul anului 1905. După 1948, restaurantul a primit numele ,,Cabana-restaurant Tâmpa”. Acesta a ars în anul 1977, din cauza unei butelii de gaz, astfel că a rămas doar platforma, care a devenit principalul punct de belvedere al orașului.
Până la terminarea lucrărilor, cei care își doresc să vadă orașul și împrejurimile de la înălțime o pot face de pe vârful Tâmpa.
