Mingea lovită Maradona la Cupa Mondială, scoasă la licitație în SUA. S-ar putea vinde cu 10 milioane de dolari

Mingea lovită Maradona la Cupa Mondială, scoasă la licitație în SUA. S-ar putea vinde cu 10 milioane de dolari

Heritage Auctions, cu sediul în Texas, se așteaptă ca mingea să se vândă pentru o sumă de opt cifre atunci când va fi scoasă la licitație în perioada 21-23 august, cu o ofertă inițială de 2,5 milioane de dolari, potrivit AFP.

La meciul din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986, disputat pe Estadio Azteca, Diego Maradona a înscris controversatul gol cu mâna peste portarul Angliei, Peter Shilton. Argentina s-a impus cu 2-1, iar Maradona a marcat ambele goluri ale sud-americanilor.

După meci, vedeta argentiniană a declarat că golul său a fost marcat „puțin cu capul lui Maradona și puțin cu mâna lui Dumnezeu”. Națiunea sa a câștigat ulterior Cupa Mondială.

„Cred că este, fără îndoială, cea mai istorică minge din lumea fotbalului”, a declarat pentru AFP Dan Imler, vicepreședinte al departamentului de sport al Heritage Auctions.

Aceeași minge cu care a fost marcat „Golul secolului”

Oficialul a precizat că este vorba tot de mingea pe care Maradona a folosit-o, în același meci, pentru a marca așa-numitul „Gol al Secolului”, în care a driblat mai mulți fundași englezi înainte de a înscrie în poarta adversă.

„Ambele goluri marcate sunt pur și simplu atât de emblematice, atât de memorabile”, a declarat Imler.

Cel scump tricou de fotbal, purtat în trecut de Maradona

Tricoul pe care Maradona l-a purtat în timpul meciului dintre Argentina și Anglia deține în prezent recordul pentru cel mai scump tricou de fotbal, valoarea sa fiind de 9,3 milioane de dolari.

Tensiunile dintre vechii rivali, Argentina și Anglia, au reizbucnit într-o semifinală a Cupei Mondiale din acest an, unde echipa sud-americană s-a impus înainte de a pierde finala.

Din punct de vedere politic, cele două părți au o dispută de lungă durată privind suveranitatea asupra Insulelor Falkland.

Maradona a murit în 2020, din cauza unei insuficiențe cardiace și a unui edem pulmonar acut. Fostul fotbalist avea 60 de ani. Imediat după moartea sa, familia a avut suspiciuni cu privire la ultimele sale zile de îngrijire și a cerut investigarea circumstanțelor morții. Procurorii argentinieni au deschis o anchetă pentru a stabili dacă moartea sa ar fi putut fi prevenită.