MAE, atenționare de călătorie în Spania: Cod Roșu de incendii de vegetație în Valencia
MAE îi atenționează pe românii din Spania care tranzitează, sau intenționează să călătorească în Valencia că autoritățile locale au instituit un cod roșu de risc de incendii de vegetație.
„La acest moment, sunt înregistrate incendii de vegetație în localitățile Sierra Engarceran, Culla și Tirig din provincia Castellón”, transmite MAE.
Ministerul de Externe le recomandă românilor să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora.
Ministerul îi îndeamnă pe români să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să consulte în permanență informațiile publice comunicate de către autoritățile spaniole. Atenționările pot fi urmărite pe site-ul Serviciului Public de Urgență al Generalității Valenciene din Spania, Emergencies Comunitat Valenciana.
Cetățenii Români pot pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Valencia +34 964.216 171; +34 964.216.172; +34 964.203.331; +34 964.203.234; +34 962.985.644; +34 962.985.278; +34 961.237.364, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, românii din Valencia care se confruntă cu o situație specială, cu caracter urgent, au la dispoziție și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Valencia: + +34 677 842 467.
Românii din Valencia pot să consulte și pagina MAE dedicată lor.
De asemenea, cetățenii care călătoresc în străinătate pot accesa și aplicația MAE, „Călătorește informat”, ce oferă informații și sfaturi de călătorie.
