Pericolul de pe Dunăre nu a trecut. Oficial din Ministerul Transporturilor: În orice moment, barjele pot fi dislocate
Potrivit lui Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o astfel de situație ar putea diminua sau chiar anula redirecționarea debitului suplimentar pe Dunăre către Cernavodă.
Intervenția din zona Bala continuă pentru a preveni acest scenariu, iar oficialul a anunțat că va reveni în cursul zilei de luni cu detalii despre activitățile în desfășurare.
Secretarul de stat susține că cei 8 centimetri „câștigați” în nivelul Dunării înseamnă că spre Cernavodă au fost redirecționați aproximativ 50 de metri cubi de apă pe secundă.
„Am reușit să inversăm trendul”
„Practic, am reușit să inversăm trendul de scădere cu unul de ușoară creștere”, a scris pe Facebook Scrioșteanu.
Conducerea centralei de la Cernavodă a confirmat că Unitatea 2 funcționează în prezent în parametri nominali și că, pe baza prognozei hidrologice actuale, noul nivel permite continuarea funcționării pentru cel puțin nouă zile.
Intervenția a presupus redistribuirea temporară a debitului Dunării în zona bifurcației Bala–Dunărea Veche, astfel încât o cantitate mai mare de apă să ajungă către sectorul care alimentează centrala nucleară. Guvernul a alocat 7 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru operațiune.
Miză uriașă pe Dunăre
Miza este una majoră pentru sistemul energetic. Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în 28 iulie, după ce nivelul Dunării a coborât la valori fără precedent generate de seceta severă.
O eventuală oprire și a Unității 2 ar elimina într-un moment dificil aproximativ 10% din energia electrică necesară consumului național, potrivit Guvernului.
