Incendiu la o pensiune din Cluj. S-a extins la două case din vecinătate, iar șase persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți pe strada B. P. Hașdeu din municipiul Cluj-Napoca, la o pensiune. Șase oameni s-au autoevacuat, iar trei au primit îngrijiri la fața locului pentru atacurile de panică.
Potrivit informațiilor, incendiul a fost unul violent și s-a extins rapid. La fața locului au intervenit două detașamente ale pompierilor din Cluj, cărora li s-au alăturat în sprijin și forțe din Turda, Huedin și Dej. În total, au acționat opt autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară, două echipaje SMURD, dar și o autocisternă a companiei de salubritate.
Flăcările au afectat acoperișul pensiunii în cauză, dar și a două clădiri învecinate. Cea mai mare suprafață identificată de specialiști din ce a mai rămas din pensiune este de 350-400 metri pătrați de acoperiș.
Incendiul a fost lichidat după câteva ore, după ce printre echipajele de pompieri au venit în sprijin și cei de la ISU Bistrița și ISU Mureș, cu încă 2 autospeciale pentru stingerea incendiilor. A mai rămas prezent la fața locului un echipaj ISU care supraveghează zona.


