Cel puțin 20 de persoane au murit în urma cutremurului din Indonezia. Șase persoane au fost rănite, iar alte două sunt dispărute

Cel puțin 20 de persoane au murit în urma cutremurului din Indonezia. Șase persoane au fost rănite, iar alte două sunt dispărute

Cutremurul produs sâmbătă în Indonezia s-a soldat cu cel puțin 20 de morți, potrivit AP.

Autoritățile au declarat că șase persoane au fost rănite, iar alte două sunt dispărute în urma unei alunecări de teren declanșate de cutremur.

De asemenea, autoritățile au emis o avertizare de tsunami. Acestea au îndemnat locuitorii de pe coastă să se mute pe zone mai înalte, dar ulterior au ridicat avertizarea când Agenția de Meteorologie, Climatologie și Geofizică din Indonezia a declarat că monitorizarea nu a arătat modificări semnificative ale nivelului mării. Acesta ar putea reprezenta o amenințare pentru comunitățile de pe coastă.

Seismul, produs la o adâncime de 10 kilometri

Seismul a lovit regiunea Flores din Indonezia, la o adâncime de 10 kilometri, la ora 5:58 dimineața, ora locală. Epicentrul său a fost situat la 68 km (42 mile) nord-nord-vest de orașul Ende din provincia Nusa Tenggara de Est. Cutremurul inițial a fost urmat de mai multe replici, potrivit sursei.

Șeful Agenției de Căutare și Salvare Maumere, Fathur Rahman, a declarat că salvatorii au recuperat cel puțin 20 de cadavre în cele trei regiuni devastate Sikka, West Manggarai și East Manggarai. Opt cadavre au fost scoase dintr-o alunecare de teren în satul Reok din Manggarai. Șase persoane au fost duse de urgență la spitalele din apropiere cu răni grave.

Misiunile de salvare, îngreunate din cauza penelor de curent

Salvatorii încă îi caută pe doi săteni, despre care se crede că sunt îngropați sub tone de noroi care s-a prăbușit de pe dealurile din jur în urma unei alunecări de teren declanșate de cutremur.

„Continuăm să colectăm rapoarte despre pagube și victime, dar există întreruperi de comunicații”, a declarat șeful poliției din East Nusa Tenggara. El a adăugat că întreruperile de curent din orașe și sate au împiedicat fluxul de informații și au complicat eforturile de căutare și salvare.