Patru persoane au fost salvate în Munții Bucegi, după ce s-au rătăcit în zona Crestei Morarului. Un elicopter SMURD a intervenit pentru evacuare
Intervenția a avut loc duminică dimineața, fiind desfășurată „o amplă misiune pentru evacuarea a patru persoane rătăcite și epuizate în zona Crestei Morarului, din Munții Bucegi”, potrivit DSU.
Apelul de urgență a fost primit în cursul nopții. Potrivit salvatorilor montani, cele patru persoane erau conștiente, bine echipate și nu prezentau afecțiuni medicale grave.
Având în vedere condițiile din teren și ora înaintată, acestea au fost îndrumate să rămână într-o zonă sigură până la reluarea operațiunilor în condiții de vizibilitate.
Duminică dimineața, elicopterul SMURD (POA Brașov) din cadrul IGAv al MAI, în cooperare cu Salvamont Prahova, a intervenit pentru evacuarea celor patru persoane. Elicopterul a preluat doi salvatori montani de la Baza Salvamont Prahova – Cota 1400, aceștia participând la operațiunea de extragere prin troliere.
În cadrul misiunii, au intervenit:
- un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Sinaia;
- o ambulanță SMURD pentru transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului Câmpina;
- un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești;
- un echipaj de prim ajutor al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
În cele din urmă, cele patru persoane au fost evacuate în siguranță.
Ele au fost evaluate medical de echipajele specializate, fiind conștiente și cooperante. Starea lor este bună, iar operațiunea de salvare s-a încheiat cu succes.


