Buzoianu: „Romsilva a pus în Contractul Colectiv de Muncă premierea colectivă, încălcând recomandările Curții de Conturi”
În postarea sa, Diana Buzoianu a scris că, până acum câteva luni, „premierea personalului în Romsilva era doar individuală, pentru rezultate concrete ale fiecărui angajat în parte”.
„Acum un an, Curtea de Conturi constata într-un raport oficial că Romsilva a acordat premii totale uriașe cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. Adică, fără să analizeze nimeni și fără să răsplătească performanța individuală a angajaților”, potrivit acesteia.
Ce prevedea contractul în urmă cu un an
La acea vreme, „Contractul Colectiv de Muncă prevedea premierea doar individuală. Curtea de Conturi a cerut, oficial, ca măsură de îndreptare (pe lângă recuperarea premiilor date colectiv, în loc de individual) să fie adoptate ,,proceduri clare și transparente a modului de acordare a premiilor, care să conțină efectuarea unor analize riguroase a performanțelor obținute de salariați. Se va asigura astfel, prevenirea utilizării ineficiente a fondurilor și motivarea performanței reale a salariatului”, a adăugat ministrul.
Diana Buzoianu susține că directorul general negociază cu sindicatul Silva un contract colectiv de muncă diferit.
„Ce face directorul general, domnul Vișan, sub mandatul dat de Consiliul de Administrație al Romsilva, în primele luni de mandat? Negociază cu sindicatul Silva un contract colectiv de muncă care brusc, prevede, diferit față de acum un an, și premierea colectivă”.
Astfel, „Romsilva, în loc să clarifice cum face mai clară premierea individuală, ca să dea beneficii celor care chiar au rezultate, s-a acoperit nevoie mare introducând un articol special în Contractul Colectiv de Muncă ca să poată da și premii colectiv. Acesta este motivul 1000 pentru care nu voi ceda cu nimic de la reforma Romsilva”, a conchis DIana Buzoianu.
