Petrotel Lukoil confirmă decizia de intra în insolvență. „Continuitatea activității și protejarea locurilor de muncă rămân prioritare”
Rafinăria Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, gigantul petrolier vizat de sancțiunile americane, va intra in insolvență, potrivit deciziei confirmate luni, într-un răspuns pentru Mediafax.
Compania consideră că procedura de insolvență poate asigura cadrul legal necesar pentru protejarea activului industrial și reluarea operațiunilor, chiar și în contextul restricțiilor OFAC, au transmis oficialii.
„Petrotel Lukoil continuă toate demersurile legale și operaționale pentru repornirea instalațiilor și reluarea activității rafinăriei. Prioritățile companiei sunt să își păstreze toată forța de muncă și a tuturor competențelor profesionale, protejarea relațiilor cu furnizorii și partenerii români, continuarea contribuției fiscale și menținerea unui activ relevant pentru securitatea energetică a României”, se arată în comunicatul transmis.
Conform sursei citate, în actualul context, compania consideră că procedura de insolvență poate oferi protecția juridică necesară pentru conservarea activității, stabilizarea relațiilor comerciale și pregătirea relansării operațiunilor. Obiectivul urmărit nu este închiderea rafinăriei, ci menținerea capacității sale industriale într-o formulă stabilă, predictibilă și compatibilă cu interesele strategice ale României și ale partenerilor săi europeni.
„Prioritatea noastră este să protejăm activul industrial, angajații – întreaga forță de muncă și relațiile construite cu partenerii români. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru a reporni rafinăria cât mai repede și pentru a contribui la predictibilitatea pieței românești de carburanți. Singura măsură care poate salva rafinăria este declanșarea procedurii de insolvență care poate și va proteja societatea și, ca atare, va oferi protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității. Această procedură va proteja societatea, activele sale, angajații săi și partenerii deopotrivă”, transmite conducerea Petrotel Lukoil.
Planul companiei pentru asigurarea continuității este construit în jurul a cinci direcții principale, așa cu, reieșea și din nota internă publicată vineri de Mediafax:
„1. Protejarea securității energetice a României
Menținerea unei infrastructuri de rafinare funcționale pe teritoriul național contribuie la reziliența lanțurilor de aprovizionare și la capacitatea României de a răspunde unor eventuale perturbări regionale. România nu trebuie să piardă capacitate industrială strategică într-o perioadă în care Europa încearcă să își reconstruiască și să își consolideze infrastructura energetică.
- Păstrarea locurilor de muncă și a competențelor
Petrotel Lukoil își propune să mențină locurile de muncă pentru cât mai mult timp posibil. Rafinăria înseamnă nu doar instalații și infrastructură, ci și ingineri, tehnicieni, operatori și alte categorii de personal specializat, cu experiență acumulată în ani de activitate. Angajații rămân o prioritate, iar păstrarea competențelor este esențială pentru momentul în care instalațiile vor putea fi repornite.
- Protejarea relațiilor cu furnizorii și partenerii români
Compania urmărește menținerea colaborării cu furnizorii, contractorii, operatorii logistici și companiile românești din domeniile energiei, mentenanței, ingineriei și serviciilor. Petrotel Lukoil precizează că a achitat peste 50% din obligațiile către furnizori și că întreprinde toate demersurile legale disponibile pentru protejarea relațiilor comerciale și reluarea activității.
- Continuarea contribuției fiscale în România
Compania declară că și-a achitat taxele și impozitele inclusiv în perioada în care activitatea rafinăriei a fost oprită. Principiul urmărit este unul direct: activitate în România, locuri de muncă în România, parteneri în România și taxe plătite în România. Reluarea operațiunilor ar genera efecte economice pozitive atât pentru angajați și furnizori, cât și pentru bugetele publice.
- Pregătirea unei soluții sustenabile de proprietate
Petrotel Lukoil ia toate măsurile necesare pentru o potențială schimbare de proprietate care să permită conservarea valorii industriale a rafinăriei și continuarea activității sub o structură de proprietate compatibilă cu obiectivele strategice ale României. O asemenea soluție ar trebui să protejeze simultan infrastructura, locurile de muncă, relațiile cu partenerii și interesele economice ale țării”.
„O rafinărie funcțională înseamnă o piață a carburanților mai predictibilă și mai echilibrată, locuri de muncă păstrate, taxe plătite la timp și parteneriate stabile cu furnizorii. Avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri și al instituțiilor statului pentru a putea relua activitatea economică și de rafinare”, subliniază reprezentanții companiei.
Petrotel Lukoil este o platformă industrială relevantă pentru sectorul energetic românesc, în jurul căreia funcționează un ecosistem format din angajați, furnizori, contractori, operatori logistici și parteneri economici locali, arată sursa citată.
Activele Lukoil din România, sub supraveghere extinsă
Activitatea rafinăriei Petrotel a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrările programate de revizie tehnică, dar nu a mai fost reluată ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse.
Rafinăria Petrotel deținută de Lukoil, asigură 21% din producția națională de carburanți și este singura dintre cele patru de pe teritoriul României care este închisă în prezent.
De amintit că Executivul a adoptat, pe 12 februarie, hotărârea de Guvern care prevede implementarea măsurii supravegherii extinse – după ce a reglementat cadrul de aplicare și în cazul sancțiunilor internaționale – în cazul activelor deținute de Lukoil în România.
Cele patru entități controlate de rușii Lukoil în România intrate sub supravegherea extinsă a statului sunt:
- Lukoil România SRL
- Petrotel-Lukoil S.A.
- Lukoil Lubricants East Europe
- Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda.
Lukoil International GmbH controlează în România integral direct Lukoil Lubricants East Europe SRL, companie înregistrată în România, care se ocupă cu producția și distribuția de lubrifianți pentru diverse tipuri de vehicule și industrii. Fabrica de producție de la Ploiești dispune de o capacitate de 40.000 de tone pe an și produce peste 300 de sortimente de lubrifianți, potrivit termene.ro. În 2024, compania avut un profit net de 1,19 milioane de lei, o cifră de afaceri de peste 133 de milioane lei și datorii de peste 75 de milioane de le și 73 de angajați.
Celelalte active semnificative ale Lukoil în România – rafinăria Petrotel, peste 300 de benzinării – sunt controlate prin divizia de trading Litasco a grupului, înregistrată în Elveția, iar aproape 87,8% din drepturile asupra unei concesiuni offshore de gaze naturale din Marea Neagră, Trident, în parteneriat cu Romgaz – prin subsidiara olandeză, Lukoil Overseas Atash BV.
- LUKOIL ROMANIA SRL, înființată în 1998 și care are ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule, a avut în 2025, o cifră de afaceri de 10,06 miliarde de lei, cu 9,86 mai mică decât în 2024 (11,16 miliarde de lei), o pierdere de 131 miliade de lei și 209 angajați. În 2024 o cifră de afaceri de 11,16 miliarde de lei, o pierdere de peste 145 de milioane de lei și 203 de angajați. Compania are trei administratori, de naționalitate rusă, italiană și română.
- PETROTEL LUKOIL SA, care operează rafinăria Petrotel Ploiești, a avut, în 2024. ultimul an în care s-a raportat bilanțul, o cifră de afaceri de 3,85 miliarde de lei, peste dublu față de 2023, când a avut 1,89 de miliarde de lei, și un profit de 2,58 milioane de lei, față de 62,8 milioane de lei la finalul luni 2023. În 2024, compania a raportat un număr de 546 angajați, față de 542 în 2023.
În calitate de supraveghetor al activității operatorilor nominalizați a fost desemnat Ion – Bogdan Bugheanu, consilier în cadrul Ministerului Energiei.
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, anunța pe 14 aprilie, de la Washington, că autoritățile americane au acceptat solicitarea de derogare de la regimul sancțiunilor SUA în cazul rafinăriei Petrotel, deținută e gigantul rus Lukoil.
Anunțul venea după ce, în cazul rafinăriei Petrotel, un activ valoros în contextul crizei carburanților, Ministerul Energiei a solicitat responsabililor americani creșterea duratei licenței OFAC cu cel puțin trei luni, potrivit informațiilor confirmate pentru Mediafax, după ce aceasta a fost prelungită în ultima perioadă cu o frecvență lunară, astfel încât să creeze contextul mai favorabil redeschiderii celei de-a patra rafinării din țară.
Demnitarul a detaliat ulterior că era vorba de o scrisoare de conformitate. „S-a primit o scrisoare care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor şi (Petrotel-Lukoil) ar trebui să înceapă să opereze în baza acelei scrisori. (…) Din datele pe care le-am primit de la colegii mei, în mod normal, din momentul în care se ia decizia finală, dar după ce ai deja probele făcute, după ce ai semnate contractele pentru furnizarea de petrol compatibil cu instalațiile din Petrotel, ar trebui să se producă primele molecule de combustibil”, a explicat, pentru AGERPRES, fostul ministrul al Energiei.
Aceasta nu echivalează însă cu o licență specială a Biroului pentru controlul activelor străine (Office of Foreign Assets Control – OFAC) al Trezoreriei americane, cel care a emis, cu o frecvență lunară, licențele/derogările prin care Lukoil a obținut amânări repetate de la aplicarea sancțiunilor în cazul în care nu își vinde activele din afara Rusiei.
Potrivit specialiștilor în drept consultați de Mediafax, sancțiunile internaționale urmăresc blocarea fluxului de fonduri către Rusia, iar nu destabilizarea piețelor energetice și economice din restul lumii. Intenția este neechivocă și facil de observat, datorită faptului că a existat o continuitate neîntreruptă a permisiunilor încă de la momentul zero al sancționării PJSC Lukoil. Astfel, încă din 22 octombrie 2025, derogarea prin licențe generale a fost imediată, fiind adoptate concomitent. Licențele noi au fost adoptate întotdeauna înainte de ieșirea din vigoare a celor curente, iar autoritățile au oferit constant explicații prin FAQ-uri pentru a clarifica regimul aplicabil, cadrul cuprins de licențe și exemple aplicate.
Ce capacitate de rafinare are România
Rafinăria Petrotel este a treia cea mai mare din România. În prezent în țară funcționează rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare din România și operată, împreună de Vega Ploiești, de Rompetrol și rafinăria Petrobrazi, din Ploiești, operată de OMV Petrom.
Petromidia are o capacitate de procesare de peste 5 milioane tone materie primă/an, fiind una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei. Vega este cea de-a doua rafinărie a Grupului KMG Internațional, situată în Ploiești, Prahova și care operează în regim integrat cu rafinăria Petromidia, care ii asigură materia primă. Cu o capacitate de prelucrare de 350.000 tone de materie primă/an (rafinat, păcură, jet A1, fracție C5-C6), rafinăria Vega deține poziția de unic producător pentru o serie de produse petroliere specifice.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom – care se întinde pe 400 de hectare, echivalentul a 700 de terenuri de fotbal – esta a doua rafinărie din țară în funcție de capacitatea anuală de de 4,5 milioane de tone. Aceasta asigură procesarea întregii producții interne de țiței și acoperă aproximativ o treime din cererea națională de combustibil.
OMV Petrom este controlată de grupul omonim din Austria, iar statul român deține, prin Ministerul Energiei, 20,69% din pachetul de acțiuni.


