Cine va fi primar la Timișoara după plecarea lui Dominic Fritz. Succesorul interimar este deja stabilit
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august, Legea ANI care conține prevederea potrivit căreia persoanelor declarate definitiv în incompatibilitate sau conflict de interese le încetează mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Președintele a precizat că își menține obiecțiile față de lege, dar a promulgat-o pentru a nu pune în pericol fondurile din PNRR.
În cazul lui Dominic Fritz, există deja o hotărâre definitivă a Înaltei Curți care a menținut constatarea ANI privind conflictul de interese. În aceste condiții, după împlinirea termenului prevăzut de noua lege, mandatul său de primar urmează să înceteze.
Ruben Lațcău va prelua atribuțiile de primar
Succesorul interimar nu trebuie însă căutat prin negocieri politice. Consiliul Local Timișoara a stabilit încă din noiembrie 2024 cine este primul om care îl înlocuiește pe Dominic Fritz.
Prin Hotărârea Consiliului Local 488 din 19 noiembrie 2024, Ruben Lațcău a fost reales viceprimar cu 24 de voturi. În același document se precizează explicit că Lațcău „va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Timișoara”.
Prin urmare, după vacantarea funcției lui Dominic Fritz, Ruben Lațcău va exercita atribuțiile de primar al Timișoarei, cel puțin până când situația se schimbă printr-o hotărâre a Consiliului Local sau până când un nou primar ales își preia mandatul.
Codul administrativ este explicit: atunci când funcția de primar devine vacantă, atribuțiile sunt exercitate de drept de viceprimarul desemnat de Consiliul Local. Viceprimarul păstrează inclusiv dreptul de vot în Consiliul Local și primește, în această perioadă, indemnizația corespunzătoare funcției de primar.
Ruben Lațcău este viceprimar al Timișoarei din 2020 și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Dominic Fritz. În administrația locală s-a ocupat în principal de investiții, infrastructură, regenerare urbană și transport public.
Timișoara ar trbeui să organizeze alegeri parțiale
Vacantarea funcției deschide și drumul către un nou scrutin. Codul administrativ prevede că prefectul constată prin ordin încetarea înainte de termen a mandatului, iar ordinul poate fi contestat în instanță. Alegerile pentru un nou primar sunt stabilite de Guvern și trebuie organizate în maximum 90 de zile de la expirarea termenului de contestare sau, dacă există un proces, de la hotărârea instanței.
Totuși, există deja un precedent recent care arată că organizarea alegerilor parțiale nu este automată imediat după vacantarea unei primării. Este cazul Sectorului 6 din București, rămas fără primar ales după plecarea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei.
Ciucu a demisionat din funcția de primar al Sectorului 6 în decembrie 2025, după ce a câștigat alegerile pentru Primăria Generală. Încetarea mandatului său a fost constatată oficial prin ordin al prefectului la 5 ianuarie 2026, iar atribuțiile de primar au fost preluate de viceprimarul Paul Moldovan, desemnat anterior drept primul înlocuitor de drept.
Situația continua și în august 2026. Pe 21 august, președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, afirma că Sectorul 6 se numără în continuare printre cele 24 de unități administrativ-teritoriale în care „ar trebui” organizate alegeri pentru funcția de primar.
Lațcău ar putea fi și candidat, dar spune că nu are această ambiție
Totuși, la Timișoara ar existata dorință să se organizeze rapid alegeri. Surse politice susțin că USR și PNL discută despre susținerea unui candidat comun la eventualele alegeri parțiale. Printre variantele vehiculate se află chiar Ruben Lațcău, în timp ce candidatul comun ar putea fi și un independent cu notorietate în Timișoara.
Lațcău a temperat însă scenariul chiar vineri. Întrebat dacă ar putea candida pentru mandatul deplin de primar, el a spus că USR va avea „cu siguranță” un candidat, dar că el personal nu are această ambiție.
