Radu Miruță, atacuri dure la adresa PSD: Trăiește din inerția voturilor de acum 20 de ani. Cu 20% nu te poți comporta ca și cum ai conduce singur

Radu Miruță, atacuri dure la adresa PSD: Trăiește din inerția voturilor de acum 20 de ani. Cu 20% nu te poți comporta ca și cum ai conduce singur

„Guvernul ăsta a început să se destrame de când am început să ajungem să afectăm din guvern interesele pe care PSD le avea. PSD trăiește dintr-o inerție a voturilor de acum 20 de ani. PSD a luat 20 ceva la sută. Nu te poți comporta cu 20 ceva la sută ca și cum ai conduce singur acest guvern”, a spus Miruță, duminică, la Digi24. 

În viziunea reprezentantului USR, revenirea la un guvern controlat de PSD ar anula toate eforturile făcute de Guvernul condus de Ilie Bolojan și o refacere a marii coaliții nu ar fi oportună. 

„PSD nu vrea să simtă durerea curățeniei, pentru că este autorul dezordinii. Și atunci nu văd cum am putea noi să mergem în fața oamenilor și să spunem că am mai încălzit o ciorbă care oricum se va dovedi stricată”, a continuat ministrul

În ceea ce privește viitoarea formulă de guvernare, acesta spune că USR susține rămânerea la putere printr-o rotație între partidele din coaliție. Propunerea ar presupune ca perioada rămasă până la următoarele alegeri să fie împărțită proporțional cu rezultatele obținute de PSD, PNL, USR și UDMR. 

„Mai sunt, nu știu, 2 ani și jumătate, 3 ani până la următoarele alegeri. Proporțional câte voturi a luat PSD, câte voturi a luat PNL, USR, UDMR, împărțim această perioadă la proporția voturilor obținute și guvernăm doar noi perioada respectivă, doar PSD perioada cealaltă”, a declarat Miruță.