Face o meserie de care mulți fug. În 2 ore ia peste 500 de euro
A început să curețe morminte în mai 2023. Câștigurile l-au ajutat să-și cumpere prima casă la sfârșitul anului 2024.
Serviciile sale includ curățenie profundă, vopsirea literelor și amplasarea pietrișului decorativ. De obicei își găsește clienți prin intermediul rețelelor de socializare, scrie Blic.
Pe lângă beneficiul financiar, munca este importantă pentru el și datorită aspectului emoțional, deoarece ajută familiile să păstreze memoria celor decedați.
Sean Tookey își face în continuare meseria de tăietor de lemne. Însă, curățarea mormintelor i-a adus o siguranță financiară suplimentară. Îi ia până la două ore pentru o curățare și se poate ocupa de la două până la patru morminte pe zi.
Prețul serviciului variază de la 178 la 535 de euro, în funcție de amploarea lucrării
În puțin peste un an, a curățat peste 300 de morminte. Serviciile sale includ curățarea temeinică a pietrelor funerare, pictarea literelor, precum și așezarea de pietriș decorativ în jurul locului de veci.
Ideea acestei afaceri a apărut ca o modalitate de a câștiga bani în plus. Apoi, s-a transformat rapid în mult mai mult decât atât. Datorită veniturilor, britanicul a reușit să nu mai plătească chirie și să economisească suficient cât să cumpere o casă pentru familia sa .
Munca sa a atras atenția multor utilizatori de rețele sociale. Recomandările familiilor mulțumite l-au ajutat și mai mult să-și extindă afacerea.
Deși această activitate i-a adus beneficii financiare semnificative, Tookey spune că este deosebit de important pentru el ca munca sa să aibă și o latură emoțională.
„E bine să-i ajuți pe cei care nu știu să curețe pietrele funerare ale celor dragi”, a spus el. A subliniat că îi face plăcere atunci când ajută familiile să păstreze memoria membrilor decedați.
